147001 – 19102016 – Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol – I.T.P.F. Timişoara au folosit armamanetul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment pentru a opri doi contrabandiști care intenționau să introducă ilegal în România, din Serbia, 1.000 pachete de ţigări de contrabandă, a căror valoare este de aproximativ 12.000 lei.
În data de 18 octombrie, în jurul orelor 14.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Socol, județul Caraș-Severin, au observat pe raza localităţii de frontieră Zlatiţa, cu ajutorul sistemului de supraveghere, două persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia spre România, având asupra lor bagaje voluminoase.
Imediat, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul sectorului, care a procedat la somarea prin voce a bărbaţilor și deoarece aceştia nu s-au supus, au efectuat două focuri de avertisment în plan vertical, moment în care persoanele au abandonat coletele și au fugit în vegetația din zonaă.
În urma verificării coletelor, a fost descoperită cantitatea de 1.000 pachete de ţigări de contrabandă, de proveniență sârbească, în valoare de 12.000 lei. Poliţiştii de frontieră au identificat una dintre persoane. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, în cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar cercetările sunt continuate în vederea identificării tuturor persoanelor implicate. – PROMPT MEDIA