146785 – 10102016 – Peste 300 de membri ai ALDE Hunedoara (membri proveniti din fostul Partid Conservator) susțin criteriile de integritate propuse de presedintele executiv al partidului Vasile Nistor și vor îndepărtarea penalilor din partid.
ALDE a început ca un convingător proiect liberal, validat de electorat la ultimele alegeri locale. Treptat, însă, tot mai mulți membri ai partidului s-au îndepărtat sau chiar s-au retras definitiv din proiect, dezamăgiți de numărul în creștere al penalilor și oportuniștilor acceptați în ALDE.
Propunerea senatorului Vasile Nistor, co-președinte executiv al partidului, oferă o șansă pentru ca ALDE să scape de supranumele de ”partid al penalilor”. Adoptarea unui set de criterii de integritate în partid ar putea relansa formațiunea noastră și, în mod evident, ne-ar elibera de sub conducerea impusă a unor personaje lipsite de orice moralitate.
Vorbim în numele a 300 de membri ai ALDE, membrii ai fostului Partid Conservator si cu rezultate politice deosebite in anii electorali 2004, 2008 si 2012, care s-au distanțat de partid odată cu venire la șefia ALDE Hunedoara a lui Mircea Moloț și care ar fi dispuși să revină în partid în momentul în care criteriile de integritate propuse de senatorul Nistor ar fi acceptate. Adoptarea acestor criterii ar duce la eliminarea definitivă din fruntea organizației hunedorene a ALDE a lui Mircea Moloț, un politician toxic pentru județ, pentru România și, evident, pentru partid.
Urmărit penal de procurorii DNA pentru trafic de influenţă în formă continuată, luare de mită în formă continuată, folosirea influenţei ori autorității în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, instigare la spălare de bani, conflict de interese şi deţinerea fără drept a unui document care conţine informaţii secrete de stat, Mircea Moloț nu poate fi lider decât într-un partid al penalilor.
Iar dacă ALDE nu dorește să fie acest ”partid al penalilor”, atunci trebuie să adopte urgent criteriile de integritate cerute de co-președintele executiv Vasile Nistor, se arată într-un comunicat de presă semnat de mai mulți lideri județeni ai ALDE. – PROMPT MEDIA