Au controlat una și au găsit alta – 146935 – 14102016 – Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, ascunşi în compartimentul de marfă al unui camion încărcat cu produse de curăţat, şapte cetăţeni turci şi doi sirieni care intenţionau astfel să intre ilegal în ţară.
În data de 14 octombrie 2016, în jurul orei 3.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul turc Hasan A., în vârstă de 45 ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, produse de curăţat din Turcia pentru o societate comercială din Polonia.
Acţionând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control asupra mijlocului de transport cu aparatul pentru detectarea dioxidului de carbon care a indicat valori peste nivelul normal. Astfel, s-a procedat la deschiderea şi verificarea compartimentului marfă, ocazie cu care, în interiorul acestuia, deasupra sacilor cu marfă, au fost depistate nouă persoane de sex masculin. În cadrul cercetărilor preliminare, s-a constatat că bărbaţii, cu vârste cuprinse între 16 şi 51 de ani, sunt cetăţeni turci şi sirieni, iar şoferul camionului a declarat că nu avea cunoştinţă despre prezenţa acestora în compartimentul marfă al autocamionului.
Conform protocolului româno – bulgar, mijlocul de transport, şoferul şi migranţii au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. – PROMPT MEDIA