146665 – 04102016 – Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, se va pronunţa prin vot marţi, 4 octombrie 2016, asupra ratificării Acordului de la Paris privind schimbările climatice (COP 21), după ce miniștrii mediului din UE au decis vineri accelerarea procesului de ratificare.
Ban Ki-moon, secretarul general al ONU, va fi prezent cu această ocazie în Parlamentul European şi va lua cuvântul în cadrul unei ceremonii dedicate ratificării.
Acordul va intra în vigoare la 30 de zile după data la care cel puțin 55 de părți (din 197) semnatare, reprezentând în total cel puțin 55% din totalul emisiilor globale de gaze cu efect de seră și-au depus instrumentele de ratificare, adoptare, aprobare sau aderare la Depozitarul ONU. Până în acest moment, 61 de părți, printre care SUA și China, au ratificat Convenția, reprezentând 47,79% din emisiile globale. – PROMPT MEDIA