147206 – 28102016 – Cea de-a 135-a Adunare a Uniunii Interparlamentare şi reuniunile asociate au avut loc la Geneva. La lucrări au participat aproximativ 140 de delegații parlamentare naționale, majoritatea conduse de preşedinţi sau de vicepreşedinţi de parlamente. Senatul României a fost reprezentat de Augustin-Constantin Mitu, membru al Comitetului Director al GRUI, vicepreședinte al Senatului, și de Ovidiu-Liviu Donțu, membru al GRUI, președintele Comisiei pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, din Senat.
Programul sesiunii a inclus dezbateri în plenul Adunării şi activităţi ale organelor directoare şi de specialitate ale UIP – Consiliul Director; comisiile pentru pace şi securitate internaţională, pentru dezvoltare durabilă, finanţe şi comerţ şi pentru democraţie şi drepturile omului; Comisia pentru Naţiunile Unite; Forumul Femeilor Parlamentare; Forumul Tinerilor Parlamentari; grupurile geopolitice, precum şi numeroase discuţii-panel pe diverse teme, între care: rolul parlamentelor în transpunerea în practică a Acordului de la Paris privind schimbările climatice; hărțuirea și violența împotriva parlamentarilor – mijloace de protecție; consolidarea controlului parlamentar; rolul parlamentelor în protejarea sănătății femeilor, copiilor și adolescenților în situații de criză; creșterea cheltuielilor militare în contextul angajamentelor privind dezvoltarea durabilă; instituirea unei zone fără arme nucleare și securitatea regională în Orientul Mijlociu, Asia de Nord-Est și Europa; votul on-line în contextul parlamentar.
Pe agenda sesiunii UIP au figurat teme de actualitate ale agendei internaţionale, abordate din perspectiva parlamentară: războiul și situația umanitară gravă din Siria și, în special, din Alep (punct de urgență); reacţia rapidă atunci când încălcarea drepturilor omului prevestește un conflict; prevenirea amestecului din afară în treburile interne ale statelor suverane; promovarea responsabilității democratice a sectorului securităţii private; dezarmarea globală; cooperarea internațională în sprijinul Obiectivelor Dezvoltării Durabile și incluziunea financiară a femeilor, ca vector al dezvoltării; combaterea activității fondurilor de recuperare speculativă a datoriilor.
În cadrul Comisiei UIP pentru democrație și drepturile omului, domnul senator Ovidiu-Liviu Donțu a participat la dezbaterile și la elaborarea rezoluției cu tema Libertatea femeilor de a participa la procesele politice în deplină siguranță și fără ingerinţe: construirea parteneriatelor de gen pentru atingerea acestui obiectiv. La propunerea GRUI, rezoluția UIP a fost îmbogățită cu un număr important de recomandări adresate UIP și parlamentelor naționale, referitoare la: integrarea dimensiunii de gen în politicile educaționale și eliminarea inegalității de gen în ceea ce privește accesul la educație; consolidarea instituțiilor naționale pentru drepturile omului; dezvoltarea capacităților naționale de culegere, prelucrare și valorificare a datelor dezagregate pe criterii de sex și necesitatea dezvoltării indicatorilor de gen; dezvoltarea colaborării cu organizațiile societății civile în elaborarea, monitorizarea aplicării și evaluarea măsurilor de încurajare a participării femeilor în viața politică; acordarea, de către UIP, a asistenței necesare pentru integrarea egalității de gen în procedurile și modul de funcționare a instituției parlamentare, precum și pentru perfecționarea activității femeilor parlamentare; integrarea egalității de gen în misiunile parlamentare de monitorizare electorală; implicarea parlamentelor în procesele de Evaluare Periodică Universală realizate de Consiliul ONU al Drepturilor Omului și promovarea cooperării cu Grupul de lucru al Consiliului privind discriminarea femeilor în legislație și în practică.
Membrii Comisiei UIP pentru Naţiunile Unite, la lucrările căreia a participat senatorul Augustin-Constantin Mitu, au discutat despre procesul de finanțare a Națiunilor Unite și modalitățile de implicare a parlamentelor și au analizat răspunsul Națiunilor Unite la acuzaţiile privind acte de exploatare sexuală și abuz sexual comise de agenții ONU de menținere a păcii.
Consiliul Director al UIP a adoptat noua Strategie a UIP 2017-2021, document realizat printr-o largă consultare a celor 171 de membri ai Uniunii. La propunerea GRUI, strategia evidențiază: rolul parlamentelor în procesele bugetare; necesitatea implicării parlamentelor, ca și a UIP, în promovarea educației pentru dezvoltare durabilă; importanța abordării inclusiv la nivel regional a noilor Obiective ale Dezvoltării Durabile; angajamentul UIP de a aduce în atenția parlamentelor membre inițiativele și instrumentele propuse în contextul eforturilor globale de combatere a terorismului.
Senatorul Augustin-Constantin Mitu, în calitate de reprezentant al României, a prezentat în Consiliu rezultatele Seminarului regional al UIP pentru Europa Centrală și de Est pe tema Obiectivelor Dezvoltării Durabile (București, 18 – 19 aprilie 2016). El a subliniat rolul crucial al parlamentelor în stabilirea priorităților și orientărilor generale pentru transpunerea ODD în realități naționale, în deplina consonanță cu interesele cetățenilor pe care îi reprezintă și a evidențiat implicarea susținută a Parlamentului României ca centru regional al activităților UIP în domeniul dezvoltării durabile, dar și faptul că forul legislativ român a fost primul din lume care a adoptat o declarație politică privind ODD, oferind un model și o sursă de inspirație pentru toți ceilalți membri ai UIP.
În paralel cu sesiunea UIP, la Geneva s-a reunit şi Asociaţia Secretarilor Generali de Parlamente, organism consultativ al UIP, care examinează procedurile şi modul de funcţionare a instituţiei parlamentare. La lucrări a participat Cristina Ionescu, secretar general adjunct al Senatului. Programul reuniunii a inclus dezbateri generale privind rolul parlamentului în negocierile internaționale și pregătirea parlamentarilor și funcționarilor în domeniul procedurilor parlamentare și comunicări prezentate de secretarii generali, grupate pe trei arii tematice: personalul parlamentar; puteri şi proceduri ale parlamentului; parlamentul de mâine.
În contribuţia sa la dezbaterile privind rolul parlamentului în negocierile internaționale, secretarul general adjunct al Senatului a prezentat normele juridice în materie, care permit legislativului românesc să se implice (pro)activ în negocierile interguvernamentale, îndeosebi pe canalele controlului parlamentar; a evidențiat faptul că, urmare a revizuirii constituționale din anul 2003, competenţele decizionale în domeniul proiectelor de lege pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale au revenit Senatului, care a încredinţat rolul principal în acest domeniu de legiferare comisiilor sale permanente pentru politică externă şi pentru afaceri europene; a prezentat principalele proceduri de control parlamentar reglementate prin Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene; s-a referit la acţiunile întreprinse de Senat pentru mai buna cunoaştere şi evaluarea Stadiului negocierilor şi a impactului Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) asupra economiei României. – PROMPT MEDIA