146832 – 11102016 – Polițiștii au efectuat, marți, 11 octombrie, percheziții la sediul Partidului România Unită (PRU) Sector 5, liderii acestei filiale fiind suspectați că au încercat să pătrundă în baza de date a Poliției Locale București pentru a sustrage liste cu datele personale ale cetățenilor.
PRU Sector 5 este condus de deputatul Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență. Prin accesarea ilegală a bazei de date a Poliției Locale, PRU a încercat să facă rost de datele personale ale cetățenilor în vederea semnăturilor necesare pentru a putea candida la alegerile parlamentare, scrie stiripesurse.ro.
Liderul PRU, Bogdan Diaconu, se lăuda recent că formațiunea sa a strâns nu mai puțin de 300.000 de semnături pentru înscrierea în cursa electorală, numărul necesar fiind 200.000. – PROMPT MEDIA