147125 – 25102016 – Marți, 25 octombrie, începând cu orele 19.30, va avea loc prezentarea oficială a noii uniforme militare combat a Armatei României, la Palatul Cercului Militar Național.
În cadrul evenimentului, militari din Brigada 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, echipaţi cu diferite tipuri de uniforme de luptă, vor prezenta evoluţia istorică a costumelor militare.
Proiectul de realizare a noului model de ţinută de instrucţie, cu pastelizare unică, pentru toate zonele în care militarii Armatei României desfăşoară misiuni, a început în luna aprilie a anului 2015 şi s-a finalizat la sfârşitul lunii septembrie a anului 2016.
Proiectul a început prin solicitarea de la operatorii economici care au participat la ultima procedură de achiziţie a costumului de instrucţie a unor mostre de ţesătură cu caracteristici superioare celei din care sunt realizate ţinutele aflate în prezent în dotare, cu un camuflaj care să asigure mascarea atât în zona temperată, cât şi în cea caldă.
În cadrul Modulului Ateliere din Comandamentul logistic întrunit au fost realizate 436 de uniforme combat care au fost testate în probe de purtare în unităţi militare aparţinând categoriilor de forţe ale armatei. Preţul articolelor din compunerea ţinutei combat va fi stabilit în urma desfăşurării procedurilor de achiziţie, produsele urmând să fie livrate pe parcursul anului 2017. – PROMPT MEDIA