146641 – 03102016 – Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări au intensificat în luna septembrie, la nivel naţional, activităţile specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor.
În perioada 1 – 30 septembrie a.c., s-au efectuat mai multe acţiuni şi controale, cu forţe proprii şi în cooperare cu alte structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor.
În cadrul acţiunilor, 91 de cetățeni străini au fost depistați de polițiștii de imigrări în situaţii ilegale, iar 123 au fost preluați de la alte structuri pentru aplicarea măsurilor din domeniul de competență. Dintre aceștia, 33 de persoane au primit decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 27 au solicitat o formă de protecție internațională statului român, unul a fost tolerat, opt au aplicat pentru programul de repatriere voluntară, iar pentru ceilalți au fost dispuse alte măsuri.
Polițiștii de imigrări au organizat misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 44 de persoane, iar pentru 85 au întocmit documentele necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
De asemenea, cetăţenii străini, care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei, au fost sancționați contravenţional cu avertisment şi amendă în valoare totală de 79.825 lei.
Pe linia combaterii muncii ilegale, polițiștii au sancționat contravențional cu amendă mai multe societăți comerciale, care nu au respectat regimul juridic privind angajarea și detașarea străinilor. Valoarea totală a amenzilor fiind de 129.000 lei. – PROMPT MEDIA