146682 – 04102016 – Partidul Forța Națională se opune planului Guvernului Cioloș de a vinde pe ultima sută de metri pachete de acțiuni de la companii de stat precum Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Rompetrol, Aeroporturi București sau Administrația Porturilor Maritime.
”Economia României nu se va putea susține la nesfârșit înstrăinând tot ce deține statul român pentru că nu acesta este calea către o economie sănătoasă și durabilă. Suveranitatea României se va diminua și mai mult prin vânzarea unor obiective strategice, așa cum s-a întâmplat și până în prezent. Soluția eficientizării companiilor de stat nu constă în graba de a scăpa de ele, ci în depolitizarea lor și aducerea de profesioniști pentru administrarea acestor bunuri. Privatizarea multor obiective strategice pe care statul român a operat-o deja nu constituie un exemplu de urmat, companiile străine care le-au preluat alegând calea profiturilor ușoare și refuzând să facă investițiile promise. Așadar, succesul preluării activelor statului român de către companii străine în vederea îmbunătățirii performanțelor este doar un mit: ceea ce am observat în ultimii ani din partea capitalului străin este doar obținerea de profit facil, fără investiții, și trimiterea profiturilor în afara României. Nu e de mirare atunci că România, în loc să se dezvolte, este obligată să vândă și ce mai are ca să se țină pe linia de plutire. Când vom termina de înstrăinat tot ce mai deține statul român, care va mai fi controlul statului asupra economiei românești și asupra propriilor sale resurse? În plus, Guvernul Cioloș nu are nici legitimitatea, nici dreptul să lanseze vânzarea de acțiuni ale companiilor statului român, fiind un Executiv de probă, fără bază democratică și fără responsabilitate politică. În numele cui și pe baza cărui vot al românilor a decis atunci acest Guvern să înstrăineze bunurile statului român? Devine evident că proiectul de țară al Guvernului Cioloș este dispariția țării”.
Partidul Forța Națională respinge aceste privatizări pe ultima sută de metri care devoalează scopul real al Guvernului tehnocrat: grăbirea procesului de pierdere a suveranității României prin trecerea în mâini străine a obiectivelor strategice ale statului, declară Mircea Găinușă, secretar general al partidului. – PROMPT MEDIA
Degeaba daca se dă impresia că statul controlează prea mult economia, blochează orice intenție a unor străini de a moderniza țară. Uitati-va la cazul Rompetrol – dupa ce pleaca investitorii statul ramane in brate cu companii pe care nu stie decat sa le faca praf. Mii de locuri de munca si milioane de euro la buget – in loc sa ii lasam pe altii sa aduca asta in tara, ii fortam sa plece si ramanem si cu somerii pe cap, si cu datorii neplatite niciodata.