146940 – 14102016 – Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, va fi audiat ca martor în dosarul Turceni-Rovinari în care au fost trimiși în judecată Victor Ponta și Dan Șova. Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis cererea de audiere, în calitate de martor, a președintelui PNL.
Informația a fost confirmată vineri de avocatul lui Octavian Laurențiu Graure, inculpat în dosarul ”Turceni – Rovinari”, cel care de altfel a și cerut audierea Alinei Gorghiu, pe motiv că ea a reprezentat, la un moment dat, compania Electrica într-un proces civil cu CE Rovinari.
Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA în acest dosar în septembrie anul trecut pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte care ar fi fost săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”. În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, Laurențiu Ciurel, la data faptelor director general al Complexului Energetic Rovinari, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.
Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obținut de la SCA ”Șova și Asociații” peste 181.000 lei, pentru presupuse activități, care, în realitate, nu s-au efectuat. – PROMPT MEDIA
foto:sursazilei.ro