146725 – 06102016 – Guvernul a aprobat majorarea sumei alocate pentru plata ajutorului de stat pentru motorină în agricultură în 2016, de la 338,819 milioane lei la 647,248 milioane lei. Majorarea se va face din suma alocată în acest sens Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la rectificarea bugetară.
Se asigură astfel resursele financiare necesare pentru plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată agricultură în trimestrele II și III în 2016, având în vedere că din suma de 338,819 milioane lei alocată inițial s-au utilizat până în prezent 314,446 milioane lei.
Măsura vine în sprijinul agricultorilor, prin finanțarea și în anul 2016 a schemei de susținere a cheltuielilor producătorilor agricoli, prin diminuarea costurilor de producție, și încurajează desfășurarea în continuare a activităților din agricultură.
De asemenea, hotărârea aprobată de Executiv clarifică aspecte legate de gestionarea sumelor, respectiv modalitatea de alimentare a conturilor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și virarea sumelor cuvenite către beneficiari.
Astfel, potrivit actului normativ, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură întocmeşte şi transmite trimestrial la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale situaţia centralizatoare cu beneficiarii şi sumele exprimate în lei, fără subdiviziuni, aferente cantităţilor de motorină determinate la plată.
După aprobarea de către Ministerul Finanţelor Publice a deschiderii creditelor bugetare, din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alimentează contul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, care alimentează conturile centrelor județene, respectiv al municipiului București cu sumele cuvenite.
Sumele cuvenite vor fi virate în conturile beneficiarilor, conform legislaţiei în vigoare, de către centrele județene, respectiv al municipiului București, ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. – PROMPT MEDIA
foto:facebook