146929 – 14102016 – Deputatul PSD Miron Smarandache i-a supus atenţiei ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Dragoş Nicolae Pîslaru, în cadrul unei interpelări, problema refuzului angajării persoanelor cu dizabilităţi.
”În ciuda unor progrese făcute în ultimii ani, angajatorii din România sunt departe de a avea pe agenda lor incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, de la cele uşoare, la cele mentale grave. Crearea condiţiilor pentru educaţie şi învăţământ, adaptare socio-profesională şi integrare socială a persoanelor respective constituie un obiectiv principal al oricărui stat, precum şi a comunităţii mondiale în general”, a argumentat parlamentarul băcăuan în documentul oficial înaintat conducerii MMFPSPV.
În finalul interpelării, deputatul social democrat i-a solicitat ministrului Muncii să răspundă următoarelor întrebări: „1. Cum se implică MMFPSPV în facilitarea ocupării unor locuri de muncă de către persoanele cu dizabilităţi?; 2. Care este procentul de angajare a persoanelor cu dizabilităţi, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Bacău?; 3. Ce facilităţi primesc angajatorii unor astfel de oameni şi cum aveţi în vedere majorarea procentului infim înregistrat în prezent în ceea ce priveşte angajările respective?; 4. Care sunt pedepsele pentru refuzul angajării persoanelor cu dizabilităţi şi câte sancţiuni aţi aplicat în ultimul an pe acest temei, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Bacău?”.
”Această problemă mi-a fost expusă de foarte multe persoane cu dizabilităţi din judeţul Bacău. Consider că angajatorii trebuie să fie aspru pedepsiţi în cazul în care nu respectă legea în sensul angajării corespunzătoare a acestor oameni. Potrivit unor date ale ONG-urilor de profil, în România avem 300.000 de cetăţeni marginalizaţi din această cauză. Aştept un răspuns în cunoştinţă de cauză din partea ministrului Muncii, eventual şi cu soluţii de remediere a problemei, dacă va avea aşa ceva”, a conchis Miron Smarandache. – PROMPT MEDIA