146699 – 05102016 – Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, Delia Popescu, l-a numit pe Decebal Popescu, începând cu data de 1 octombrie 2016, în funcția de Director General al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI). Numirea are un caracter temporar și va dura până la desemnarea unui director general, pe baza desfășurării concursului pentru ocuparea acestei funcții, potrivit prevederilor legale.
Decebal Popescu este profesor universitar la Universitatea Politehnica din București, Catedra de Calculatoare. Este licențiat (din 1998) al UPB, Facultatea de Calculatoare, iar în anul 2003, el a devenit doctor in Știinta Calculatoarelor, cu teza intitulată ”Arhitecturi fuzzy pentru implementarea sistemelor expert”.Principalele sale domenii de interes în cercetare sunt: circuite inteligente în logica fuzzy, rețele neuronale, eHealth, proiectarea arhitecturilor și serviciilor Cloud, platforme complexe de eGovernment, sisteme embedded, calculatoare reconfigurabile. Este membru IEEE și al Societății de Robotică din România. Colaborează cu Universitatea din Hamburg și Universitatea din Bielefeld (Germania), în domeniul algoritmilor de control și al implementării unor modele fuzzy, pentru conducerea sistemelor complexe. A fost implicat în numeroase proiecte importante cu Fraunhofer Institute, Berlin, fiind coordonator al grupurilor de cercetare care au finalizat cu succes proiecte precum „TrustedSafe” (2010), “E-Caesar EUSDRO”(2008), „High Performance Computing de personalizare Cardio Componenta Modele – HEART „(PCCA 130/2011)”, „Controlul și integrarea tehnologica a materialelor si structurilor inteligente – CITMSI” (CEEX 259/2006). – PROMPT MEDIA