147210 – 28102016 – Inspectorii Ministerului Finanțelor au declanșat un control la CEC Bank, pentru a verifica, potrivit unui document prezentat www.Profit.ro cum o firmă condusă de un om de afaceri indicat public drept finul fostului copreședinte al PNL, Vasile Blaga, a primit un credit de 3,2 milioane euro pentru a cumpăra un hotel în Viena. Ulterior, firma ar fi vândut hotelul și a intrat în insolvență. Finanțele au cerut și ajutorul BNR în acest control.
În 2008, firma în cauză, Bella Consulting Construction din Satu Mare, a obținut un credit în cuantum de 3,2 milioane de euro, pentru achiziționarea unui hotel de 4 stele în Viena. Conform termene.ro, firma este implicată în construcții hidrotehnice și controlată de omul de afaceri Dumitru Pop. Acesta ar fi finul lui Vasile Blaga, potrivit mai multor declarații publice ale senatorului independent Valer Marian. Tot senatorul a indicat și hotelul cumpărat de firma din Satu Mare, și anume Reither din lanțul Best Western. El arată că, ulterior, hotelul a fost vândut fără înștiințarea și solicitarea acordului CEC Bank, iar suma obținută nu a fost încasată în contul restanțelor la credit. În 2011, firma a intrat în insolvență și are acum datorii bugetare de circa 8,4 milioane lei, iar hotelul, între timp retrogradat la 3 stele, este anunțat astăzi ca fiind închis.
În 2013, liberalului Daniel Chițoiu, atunci ministru al Finanțelor, i-a fost cerut de către senatorul citat să verifice situația. Până la acest moment, nu a fost prezentat vreun rezultat.
Un document oficial relevă însă că, acum, inspectorii Finanțelor au intrat în CEC Bank, pentru a verifica distinct situația acestui credit. ”Ministrul Finanțelor a dispus efectuarea unui control la CEC Bank, al cărui obiectiv principal este verificarea modului de acordare, derulare și urmărire a creditului acordat Bella Consulting Construction, de 3,2 milioane euro, pentru achiziționarea unui hotel în Viena”, relevă documentul guvernamental redactat în urmă cu trei săptămâni și prezentat acum de Profit.ro.
Inspectorii Finanțelor au cerut și sprijinul Băncii Naționale a României, pentru a stabili dacă CEC Bank a respectat normele bancare la încheierea contractului de credit cu firma din Satu Mare.
În luna august, Ministerul Finanțelor a anunțat că va angaja un expert independent, conform legii, care să propună alți membri ai Consiliului de Administrație al CEC Bank.
În luna septembrie, Vasile Blaga a demisionat din funcția de copreședinte al PNL și șef al campaniei partidului la alegerile parlamentare din 11 decembrie, fiind acuzat de procurorii DNA că în 2009-2012, pe când era ministru de Interne, ar fi intervenit pentru acordarea în mod preferențial a unor contracte către anumite firme. – PROMPT MEDIA