Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Burse anuale în România pentru studenți afgani

București: Burse anuale în România pentru studenți afgani

DISTRIBUIȚI

studenti-afgani147160 – 27102016  –  Guvernul României acordă 10 burse complete tinerilor din Afganistan, continuând astfel programul de acordare a burselor de studiu în vederea formării de specialişti în domenii de interes pentru această țară. Bursele vor fi acordate anual, pe durata a cinci ani universitari, pentru studii universitare de licenţă, master şi doctorat şi pentru învăţământul postuniversitar din domeniul medical, începând cu anul universitar 2016 – 2017. Studenţii afgani vor beneficia de învăţământ universitar gratuit, bursă lunară, cazare gratuită în căminele studenţeşti, asistenţă medicală gratuită, transport intern în regimul studenților români și transport internațional gratuit la începerea și finalizarea studiilor.

Prin acest demers, România îşi propune să consolideze relaţiile dintre cele două state și îşi reconfirmă angajamentul, ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, de a contribui la încheierea păcii în regiune şi la reconstrucţia statului afgan.

În contextul eforturilor de sprijinire a construcţiei instituţiilor afgane, România a iniţiat o serie de demersuri privind formarea profesională a experţilor afgani în domenii de importanţă majoră pentru funcţionarea şi stabilitatea statului afgan. Începând cu anul universitar 2005 – 2006, pe o perioadă de cinci ani, România a acordat cinci burse anuale complete, iar în anul universitar 2015-2016, zece studenţi afgani au beneficiat de burse din partea statului român. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.