146674 – 04102016 – Liberalii au început să spere din nou la un scor bun la alegerile din decembrie. Un sondaj de opinie, comandat de PNL Agenției de Rating Politic, prezentat în ședinta conducerii centrale, arată că PSD are 38% din voturile celor care se vor prezenta la urne, iar PNL – 30%. Urmează USR- 9%, ALDE- 5,5% și UDMR – 5%, PMP – 4%, PRM – 3%, PRU – 1,5%, ANR – 1%, PSRO – 0,5%. Restul nu știu cu cine votează sau nu s-au gândit.
De asemenea, sondajul arată o revenire a președintelui Klaus Iohannis la capitolul încredere – 47% -, acesta fiind urmat de Dacian Cioloș – 44,5% și Victor Ponta – 43%.
Sondajul a fost efectuat, în perioada 17 – 24 septembrie a.c., prin metoda CATI, pe un eșantion de 1.190 de persoane, având o marjă de eroare de plus sau minus 2,9 procente. – PROMPT MEDIA