146167 – 09092016 – La 8 septembrie, ofițerii DGA Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au organizat şi realizat prinderea în flagrant-delict a două persoane în timp ce ofereau suma de 900 lire sterline unui agent de poliţie din Craiova, pentru a interveni pe lângă un coleg de-al său să schimbe declaraţiile într-un dosar penal în care au loc cercetări pentru infracţiunea de viol.
În fapt, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, individul acuzat de viol împreună cu alți doi au întreţinut relaţii sexuale cu o minoră care a formulat plângere penală, iar în urma instrumentării dosarului s-a stabilit că respectivul a sâvârşit infracţiunea de viol. În acest context, i s-a propus polițistului suma de 900 de lire sterline pentru a face demersuri pe lângă ofiţerul de caz care instrumenta dosarul de viol să accepte schimbarea declaraţiilor, astfel încât acuzatul să nu mai fie tras la răspundere penală.
Ulterior, făptuitorii s-au deplasat la sediul secţiei de poliţie și i-au remis suma de 900 lire sterline agentului de poliţie, moment în care au fost prinşi în flagrant-delict de echipa operativă. Cei doi au fost reținuți. – PROMPT MEDIA
Si ei nu ia placut sau cum pa reconstituire