Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Încăierarea pe pensiile speciale pune în pericol alegerile

București: Încăierarea pe pensiile speciale pune în pericol alegerile

DISTRIBUIȚI

dumitru-coarna146251 – 13092016 – Alegerile parlamentare din 2016 sunt în pericol, atenționează liderul sindicatelor din Poliție, Dumitru Coarnă, care precizează că MAI nu mai are suficienți angajați pentru a asigura buna desfășurare a acestora. Coarnă s-a arătat nemulțumit că în Parlament a ajuns o scrisoare semnată de șeful SRI, Eduard Hellvig, și de fostul ministru de Interne, Petre Tobă, care le indică parlamentarilor cum să se raporteze la noua lege.

”Am declarat că sunt în pericol alegerile pentru simplul motiv că această ordonaţă 57 modifică şi completează articolul 40 în jos legea pensiilor militare 223. Această stare de incertitudine creează un mare disconfort în Ministerul de Interne pentru că sunt anumite zvonuri care circulă şi atunci oamenii au posibilitatea opţional să iasă la pensie, dar unii dintre ei chiar nu doresc. Şi aceste zvonuri circulând, sigur că am ajuns în situaţia ca în momentul de faţă să avem peste 9.000 de dosare depuse la casa de pensii a MAI. Analizând sistemul de referinţă, 9.000 de dosare aveam în 3 ani. Or acum avem 9.000 de dosare. Dacă mergem în ritmul acestea şi nu se corectează ordonanţa 57, prin amendamentele depuse de noi, sigur că probabil pana in decembrie vor mai pleca 10.000 și sigur că vom fi în imposibilitatea să asigurăm siguranţa votului din 11 decembrie, pentru un simplu motiv foarte clar –  nu mai avem oameni. Oricum noi suntem într-un deficit de peste 20.000 de funcţionari în MAI. Sunt zvonuri cum că ar modifica sistemele de referinţă, anumite elemente din legea pensiilor miltare Or in acest moment există o scrisoare depusă la Camera Deputaţilor, scrisoare semnată de Tobă, Helvig şi de Motoc în care indica clar Parlamentului cum să se exprime cu privire la această lege, lucru care ni se pare inadmisibil. Până la urmă forul suprem legislativ în ţara asta este Parlamentul României, nu cum vor Tobă, Motoc sau Hellvig. Pentru că acolo sunt nişte elemente de discriminare. Militari angajaţi pe bază de contact care sunt in teatrele de operaţiuni în România sunt pe un plafon intermediar neconstituţional de 85%. Şi tot timpul am încercat să echilibreze aceste lucruri, am încercat să vin cu amendamente care să pună într-o zonă de legalitate această ordonanţă. Una peste alta, legea funcţionează cât de cât bine, dar această stare de incertitudine, şi faptul că la ora asta Camera Deputaţilor s-a subordonat acelei scrisori mă deranjează extrem de mult. Dacă Senatul s-a comportat exemplar (…) Camera Deputaţilor din martie 2016 nu mişcă un deget. Ba mai mult au împărţit-o al toate comisiile ca să o ducă undeva in derizoriu. Scrisoarea a fost trimisă ca să avantajeze marile pensii. Într-o luptă colosală pe sistemul de referinţă pe buget, cine a făcut scrisoarea sunt beneficiarii sistemului – generalii din armata romana, din poliţia română din SRI vor ei pensii mari, iar cei care luptă în Afganistan să rămână cu pensii de 700 de lei. (…) Le-am spus şi în sală: Nu mai lucraţi de rică, nu mai răspundeţi la comenzi, să nu vă fie teamă de SRI, de DNA, să fiţi corecţi şi votaţi ceea ce trebuie pentru ţara asta. Dacă aveţi o problemă de şantaj, plecaţi acasă, lăsaţi alţii care sunt curaţi şi care nu pot fi şantajaţi. Asta e problema mea şi a dvs. Eu am văzut scrisoarea, Scrisoarea a fost trimisă undeva la sfârşit de martie – început de aprilie 2016. Şi de atunci se comportă fix cum le-a dictat în scrisoare”. a declarat Coarnă la o întâlnire cu parlamentari ai PSD, citat de stiripesurse.ro.  –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.