146085 – 06092016 – Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) a amendat anul trecut 108 instituţii publice din cauza greșelilor, intenționate sau nu, din contracte de achiziţie public, scrie Mediafax. Nu au fost luate în calcul litigiile care au ajuns în contencios – administrativ sau pe rolul altor instanţe, dar nici acelea care vizau bani din fonduri nerambursabile europene.
Potrivit ANAP, au existat contracte care conțineau mai multe greșeli. Principalele nereguli sesizate sunt fărâmiţarea contractelor, netransparenţa procedurilor şi practice neconcurenţiale.
Pentru asemenea fapte, Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea Piteşti a primit trei amenzi pe un contract, în sumă totală de 90.000 lei, Administraţia Bazinală Dobrogea Litoral, trei sancţiuni în valoare totală de 30.000 lei, Administraţia Canalelor Navigabile a încheiat două contracte pentru servicii de pază şi servicii de patrulare, motiv pentru care a luat două amenzi, în cuantum de 40.000 lei.
Spitalele, care nu au departamente mari de experţi în achiziţii publice, deţin locurile fruntaşe în materie de greşeli în atribuirea banilor publici. Urmează consiliile județene și primăriile mici.
Exemple de nereguli și sancțiuni:
Direcţia Generală – Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a primit trei amenzi, două de câte 40.000 lei, una de 80.000 lei, pentru încălcări ale unui acord cadru privind achiziţia de consumabile.
Autoritatea Feroviară Română din cadrul Ministerului Transporturilor (AFER), care a încasat o sancţiune de 50.000 lei pentru că a divizat un contract de achiziţie de consumabile optând astfel pentru o procedură mai puţin transparentă de achiziţii (cerere de ofertă sau achiziţie directă în loc de licitaţie publică)
Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), amendată cu 80.000 lei pentru ”neaplicarea unei proceduri competitive” în cadrul contractului de achiziţie de servicii de telefonie mobilă
Agenţia Nucleară pentru Deşeuri Radioactive, amendată cu 50.000 lei pentru divizarea ilegală a două contracte care aveau acelaşi obiect: ”Servicii de cercetare sociologică şi cantitativă privind atingerea publicului ţintă în comuna Saligny” şi ”Realizarea studiului privind percepţia populaţiei şi a mass-media asupra proiectului DFDSMA, depozit final de deşeuri de slabă şi medie activitate în comuna Saligny”.
Printre consiliile judeţene amendate: Alba – 80.000 lei, Brăila – 80.000 lei, Galaţi – 50.000 lei, Călăraşi – 50.000 lei, Dâmboviţa – 60.000 lei. – PROMPT MEDIA