Acasă Sud Arges Argeș: Manifestări dedicate Centenarului Primului Război Mondial, la Lerești și Mateiaș

Argeș: Manifestări dedicate Centenarului Primului Război Mondial, la Lerești și Mateiaș

DISTRIBUIȚI

 146451 – 22092016 – Vineri, 23 septembrie, de la ora 9.45, în Cimitirul de Onoare Internațional al Eroilor, situat în localitatea Lerești, județul Argeș, se va desfășura o ceremonie militară în cadrul căreia va fi păstrat un moment de reculegere și vor fi depuse coroane de flori în memoria eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

De asemenea, elevi ai Colegiului Național Militar ”Dimitrie Cantemir” vor recita poezii, iar la finalul activităţii, împreună cu elevi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre ”Basarab I“ şi elevi din localitatea Lereşti, vor aprinde candele la mormintele eroilor căzuți pentru reîntregirea neamului.

Începând cu ora 13.00, la Mausoleul Eroilor români de la Mateiaş, ridicat în comuna Valea Mare-Pravăţ, județul Argeș, va avea loc o manifestare comemorativă care va cuprinde, printre altele, depunerea unei coroane de flori, păstrarea unui moment de reculegere și aprinderea unor candele în memoria militarilor care și-au dat viața pentru țară în Primul Război Mondial. Asociaţii de profil vor susține, în încheiere, un moment de reconstituire istorico-militară.

Ministerul Apărării Naţionale îi invită pe cetăţeni să asiste la toate aceste activităţi de comemorare a eroilor Primului Război Mondial, organizate la inițiativa Primăriei municipiului Câmpulung Muscel și a Primăriei comunei Lerești.

România Întregită s-a clădit, în principal, prin sacrificiul ostaşilor căzuţi pe câmpurile de bătălie din ţară sau pieriţi în prizonierat, eroi care au pus binele naţiunii mai presus de propria lor viaţă. Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.

În Cimitirul de Onoare Internațional din localitatea Lerești sunt înhumaţi 94 de militari germani, 73 de militari austrieci şi 316 militari români. De asemenea, există şi 246 de morminte cu militari a căror identitate nu este cunoscută. În criptele Mausoleului Eroilor români de la Mateiaş sunt depuse osemintele a peste 2300 de militari români. Edificiul a fost construit între anii 1928 și 1940, prin grija Societăţii „Cultul Eroilor“.        – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.