– 145496 – 01082016 – Un elicopter rus Mi-8 a fost doborât de rebelii sirieni în timp ce se afla în misiune de distribuire a ajutoarelor umanitare în Alep, a anunțat ministrul Apărării din Rusia.
Elicopterul se întorcea la bază în momentul în care a fost doborât, având la bord trei membrii ai echipajului și doi ofițeri. Nu se cunoaște deocamdată ce s-a întâmplat cu aceștia în urma prăbușirii aparatului zbor.
”La 1 august, un elicopter de transport Mi-8 a fost doborât de focurile trase de la sol, în provincia Idlib, după ce a livrat ajutoare umanitare în orașul Alep. Trei membri ai echipajului și doi ofiței de la Centrul Rus de Reconciliere erau la bord”, a precizat ministrul, într-un comunicat de presă. – PROMPT MEDIA