146005 – 31082016 – Cu prilejul Sărbătorii Naţionale ”Limba Noastră cea Română”, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a susținut miercuri, 31 august a.c., o prelegere publică la Academia de Științe a Moldovei despre ”Limba română, politica și statul de drept”.
În discursul său, șeful statului a accentuat că vehicularea a două denumiri ale aceleiași limbi înseamnă scindarea continuă a societății moldave, iar modificarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova ar reprezenta un gest de corectitudine politică și juridică din partea Parlamentului.
Distins public, sunt bucuros să mă aflu azi, 31 august 2016, aici, cu Dumneavoastră, în această zi importantă din istoria tânărului nostru stat. Republica Moldova este printre puținele state din lume care are o sărbătoare dedicată limbii sale naționale. Fără îndoială, este un prilej de bucurie. Totodată, istoria și motivele care au stat la baza decretării ei reflectă destinul dramatic al neamului nostru. Sărbătoarea consacrată limbii române a apărut ca reacție firească a poporului la nedreptatea care i s-a făcut de-a lungul secolelor. Din 1812 până în 1989, politicile imperiilor din care a făcut parte teritoriul statului nostru au îngrădit accesul limbii române la toate nivelurile vieții sociale și politice. Această realitate istorică nu poate fi contestată. Excepție din cele aproape două secole face perioada de 22 de ani, 1918 – 1940, când teritoriul actual al Republicii Moldova a făcut parte din structura administrativă a statului România, iar limba română s-a manifestat firesc ca limbă de stat.
Se știe, iar Domniile Voastre știți mai bine decât oricine, că lupta pentru readucerea limbii române în făgașul ei firesc nu a contenit nicicând, având perioade mai active și perioade latente. Voi aminti aici de înflăcărata luptă a poetului Alexei Mateevici de la începutul secolului al XX-lea. El și confrații săi au avut un impact hotărâtor în procesul de trezire a conștiinței naționale a moldovenilor și de unificare a forțelor pentru a se putea rupe din chingile Imperiului rus. Poemul său Limba noastră ne îndeamnă și astăzi să fim consecvenți pe calea revenirii la valorile noastre identitare, să le dezvoltăm. Doar sprijinindu-ne pe terenul lor tare, pe granitul nostru spiritual, vom putea construi ceva durabil, vom putea rezista în fața provocărilor de oricare gen. Faptul că acest poem a devenit Imnul de Stat al Republicii Moldova este o dovadă în plus că limba română, limba noastră națională, constituie una dintre coloanele pe care se sprijină identitatea noastră etnică.
Istoria secolului al XX-lea este marcată de experimente sociale și politice tragice, de războaie și sacrificii umane. Teritoriul statului nostru a fost întotdeauna un loc în care s-au intersectat interesele marilor puteri. Adesea a fost folosit drept câmp al luptelor geopolitice. De cele mai multe ori, nici locuitorii de aici, nici politicienii care trebuiau să-i reprezinte n-au fost întrebați ce-și doresc. Opțiunile lor n-au intrat în socotelile marilor puteri. Populația de aici a servit de cobai în laboratoarele imperiului sovietic. Se știe că politica lui Stalin a ajuns și în sfera limbii. Experimentele lui au pornit prin formarea unor entități autonome, cum a fost Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, ca, apoi, să experimenteze prin impunerea unei „limbi literare noi”, care trebuia să legitimeze existența identității etnice moldovenești, de natură diferită față de cea românească. Ecourile acelei politici mai sunt resimțite și astăzi. Experiențele geopolitice din laboratoarele sistemului totalitar au mutilat destinele a milioane de oameni. Concetățenii noștri au trebuit să plătească tribut de sânge nu doar pentru convingerile lor politice și ideologice, dar și pentru idealurile lor spirituale și naționale. Ne amintim, în acest context, de intelectualii din Transnistria care au fost împușcați într-o singură noapte, fiind acuzați pe nedrept de trădare de patrie. Dreptul lor de a scrie în limba română, de a avea acces la creația scriitorilor clasici români li s-a retras, fără drept de apel, într-o singură zi. Tot așa cum, în 1940, moldovenii au devenit peste noapte analfabeți, interzicându-li-se alfabetul românesc și impunându-li-se unul străin ființei limbii lor, cel rusesc. Toate aceste momente din istoria noastră fac dovada importanței limbii pentru susținerea conștiinței naționale. Limba maternă este cea care te face liber, în care ești la tine acasă, cu ai tăi, oriunde te-ai afla. De aceea, pe altarul dăinuirii ei și revenirii la normalitate s-au adus sacrificii, pe care suntem datori să le păstrăm în memorie.
Aș aminti, de asemenea, istoricul Congres al III-lea al Scriitorilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, desfășurat în zilele de 14-15 octombrie 1965. Atunci s-a pus din nou problema limbii literare, a revenirii la veșmântul firesc al limbii noastre, la grafia pe baza alfabetului latin. Un rol aparte la acel Congres l-au avut intervențiile scriitorilor Ion Druță, Aureliu Busuioc, Mihai Cimpoi, luarea de cuvânt a directorului școlii din orașul Râșcani, domnul Colibaba. „Chestiunea cu alfabetul eu cred că în ultima instanță, totuși, o să fie rezolvată”, afirma cu totală convingere academicianul Ion Druță. Congresul a fost etichetat drept „naționalist” de către autoritățile comuniste ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, conduse de Ivan Bodiul, cu toate consecințele pe care le cunoaștem. A trebuit să treacă mai bine de două decenii ca intelectualitatea să se ridice din nou și să ducă la bun sfârșit lupta care a durat ani, decenii, secole.
Încercarea de restructurare a U.R.S.S-ului din anii 1988 – 1989 a pus societatea moldovenească pe făgașul adevărului istoric și a readus în centrul vieții social-politice și culturale chestiunea națională: istoria, limba, cultura, etnia. Omagiul nostru este pentru intelectualitatea de creație și oamenii de știință care s-au aflat și de această dată în avangarda mișcării de eliberare națională. Voi aminti numele a doar câtorva personalități care, cu părere de rău, nu mai sunt printre noi: Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Valentin Mândâcanu, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, Nicolae Corlăteanu, Ion Dumeniuc, Silviu Berejan, Constantin Tănase, Anatol Ciobanu. Șirul acestor devotate fiice și fii ai neamului nostru, aflați mai la vedere sau în discretul anonimat, este de bună seamă mult mai mare. Să nu-i uităm! Să ne amintim de demnitatea și onestitatea lor. Ei și-au pus talentul și energiile creatoare pe altarul limbii române.
Renașterea națională a însemnat pentru cetățenii Republicii Moldova luptă pentru ”Limbă” și ”Alfabet”. Folosesc aceste două cuvine exact în formula scandărilor din acei memorabili ani, când Piața Marii Adunări Naționale era ca o mare de suflete însetate de Adevăr, de Libertate și Democrație. La 17 septembrie 1988, șaizeci și șase de personalități – intelectuali, scriitori, savanți, pedagogi, oameni de cultură – au publicat, în coloanele ziarului Învățământul public, istorica Scrisoare deschisă, care i-a mobilizat pe moldoveni la luptă pentru limba română. (…).
În data de 31 august 1989, Legislativul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești a aprobat un șir de legi cu privire la statutul și funcționarea limbii de stat. Este vorba de Legile cu numerele 3462, 3463, 3464. În ziua următoare, prin Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenești, Sovietul Suprem declară limba moldovenească drept limbă de stat. Era o victorie, firește, dar o victorie parțială, ”redactată” de lipsa de curaj a unor deputați de atunci, dar și de interesele administrației de la Kremlin, de jocurile geopolitice. Intelectualitatea cerea revenirea la alfabetul latin și declararea limbii române drept limbă oficială a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Dar Sovietul Suprem votează articolul 1 al Legii în următoarea redacție: RSS Moldovenească garantează tuturor locuitorilor din republică învățarea gratuită a limbii de stat la nivelul necesar pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu.” (…) Lucrurile încep să se așeze odată cu legitimarea noului stat, Republica Moldova. În Declarația de Independență a Republicii Moldova, aprobată la 27 august 1991, se ține cont de opinia scriitorilor și lingviștilor, a savanților din alte domenii ale științei, urmată de susținerea a mii și sute de mii de scrisori venite pe parcursul anilor 1988–1989 la redacțiile săptămânalelor Literatura și Arta, Învățământul public, de scandările a sute de mii de cetățeni la Marile Adunări Naționale de la Chișinău.
Așadar, Declarația de independență a Republicii Moldova, aprobată prin Legea nr. 691 din 27 august 1991, consfințește limba română ca limbă de stat, ”reamintind că în ultimii ani mișcarea democratică de eliberare națională a populației din Republica Moldova şi-a reafirmat aspirațiile de libertate, independență şi unitate națională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naționale de la Chișinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotărârile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991”.
Act legislativ fondator, Declarația de Independență a Republicii Moldova, fiind aprobată în urma voinței poporului, nu poate fi rescrisă sau redactată. (…) Să le asigurăm savanților noștri condițiile necesare pentru a putea să-și urmeze cu dedicație cursul cercetărilor. Să avem încredere în onestitatea lor. Să le exprimăm recunoștința bine meritată și să le mulțumim celor care nu au părăsit câmpul de luptă și au ajutat societatea noastră să se mențină în albia adevărului științific. Politicul, care a beneficiat în urma indeciziei populației și a vehiculat în toate campaniile electorale subiectul limbii române, să se maturizeze și să-și orienteze energiile spre alte domenii. Spre cel economic, bunăoară, cel financiar, unde breșele ne-au sărăcit și dificultățile ne-au năvălit.
La ceas aniversar, îndemnul meu către toți cetățenii Republicii Moldova este să nu ne abatem din drumul nostru, să urmăm cu strictețe vectorul european de dezvoltare. – sursa: presedinte.md – PROMPT MEDIA
