Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Remus Cernea: Gabriela Firea vrea să impună o teocrație la primărie

Remus Cernea: Gabriela Firea vrea să impună o teocrație la primărie

DISTRIBUIȚI

 bd. Kiseleff– 145644 – 09082016 – Alegerile locale au adus un PSD retrograd la conducerea Bucureștiului, este de părere deputatul Remus Cernea. ”Atât la nivel de sectoare cât și la Primăria Generală începutul mandatului acestora aduce dezastre răsunătoare pentru capitală. Șochează mentalitatea ostilă spațiilor verzi asupra cărora se intervine brutal prin toaletări abuzive și tăieri de copaci nejustificate în parcuri și pe bulevarde. De asemenea, atitudinea ostilă față de manifestările culturale și sportive care aduc un plus de civilizație și de aer occidental Bucureștiului. Culmea acțiunilor care înfrâng demnitatea acestui oraș este acordarea unei sume uriașe pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului – 15.000.000 de lei și a unei alte sume de 4.500.000 lei pentru Mănăstirea Antim. remus_cerneaCapitala îndură lipsa unor spitale în care viețile să fie salvate nu pierdute din cauza infecțiilor nosocomiale și a aparaturii precare. Capitala se află sub riscul major al producerii unui cutremur devastator în timp ce foarte multe clădiri nu au fost consolidate fiind predispuse la prăbușire. Capitala este a doua cea mai poluată din Europa, iar traficul de mașini nu ar mai trebui încurajat, ci dimpotrivă. Lista urgențelor este uriașă or, într-o astfel de situație, să susții acordarea de bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului și pentru alte biserici este un lucru scandalos care ar trebui să genereze demisia politicienilor care vehiculează asemenea idei. Prin acest gest arată o dată în plus că este pregătită să irosească banii contribuabililor bucureșteni și că viața locuitorilor acestui oraș nu are șanse să se îmbunătățească atât timp cât doamna Firea va fi primar. Pentru modul dezastruos în care și-a început mandatul, doamna Firea ar trebui să demisioneze și îi cer public acest lucru. Bucureștiul ar trebui să aibă parte de un primar care să respecte valorile democratice, care să fie conștient de necesitățile reale ale orașului și să utilizeze resursele cu responsabilitate fără a risipi fondurile publice pentru proiectele costisitoare ale unui cult anume. Am fost alertat de cetățenii care locuiesc în zona Parcului Tineretului și am mers acolo pentru a constata situația și pentru a face fotografii. Într-adevăr, am putut vedea câteva zeci de copaci, majoritatea maiestuoși cum sunt marcați cu vopsea roșie ca și cum ar fi condamnați la moarte. Am semnalat și în trecut mutilarea parcurilor prin toaletări brutale. Ca urmare uneia dintre plângerile mele, Primăria Generală a Municipiului București a fost amendată de către Garda de Mediu în perioada primarului Sorin Oprescu. Iată însă că noul primar continuă intervențiile abuzive asupra spațiilor verzi din București! Faptul că, la foarte scurt timp după preluarea mandatului, doamna Firea s-a pronunțat împotriva organizării de concerte în Piața Constituției și contra foarte frumosului proiect de transformare temporară a Bulevardului Kiseleff într-un spațiu pe care cetățenii să îl recupereze pentru manifestări sportive în week-end-uri denotă o viziune extrem de îngustă. Această atitudine reflectă severe limite conceptuale de înțelegere a modului în care într-un oraș modern cetățenii și acțiunile lor culturale și sportive îmbogățesc substanțial viața oamenilor și aduc un prestigiu suplimentar capitalei. Astfel de lideri politici precum doamna primar pur și simplu nu înțeleg vremurile în care trăiesc și modelează prezentul Bucureștiului după mentalitățile lor rămase într-un trecut închistat și desuet. Este o performanță ca în doar două luni de mandat primarul Bucureștiului deja să ajungă să fie criticat într-un cotidian important, precum The Guardian, pentru mentalitatea dovedită în a descuraja manifestările sportive de pe Bd. Kiseleff. Așa cum susțin de aproape 20 de ani în spațiul public, nici în ceea ce privește construirea unei biserici ortodoxe, nici în ceea ce privește construirea unei moschei sau a oricărui alt nou lăcaș de cult, statul nu are a se amesteca în nici un fel, nici prin acordarea de terenuri, nici prin susținerea financiară a costurilor respectivelor construcții. Separarea dintre stat și biserică ar trebui asumată și respectată cu adevărat în țara noastră pentru a avea o democrație modernă în care drepturile omului sunt recunoscute și garantate. Statul ar putea contribui la renovarea unor lăcașe de cult vechi, care sunt monumente istorice, întrucât acestea sunt intrate în patrimoniul arhitectural și istoric al țării noastre, dar în privința noilor lăcașe de cult, pentru a fi respectat pe deplin Art. 9 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, statul nu ar trebui să intervină absolut deloc: În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee. (2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult. Din nefericire, opoziția politică este cvasi-inexistentă. În loc să se afirme ca o voce puternică față de derapajele cu care a început mandatul doamnei Firea, cei de la care am fi așteptat luări de poziție viguroase fie au tăcut, fie s-au înscris în linia celor care vor să acorde bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului, fie s-au complăcut în luarea unor poziții de intensitate moderată. Nimic ferm, nimic ancorat în principii și valori democratice, totul conjunctural și chiar contradictoriu ca argumentație. În plan politic, bucureștenii nu prea au, în acest moment, apărători hotărâți ai interesului public”, declară Cernea. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.