Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti Noi reguli privind neutralitatea internetului

Noi reguli privind neutralitatea internetului

DISTRIBUIȚI

internet145982 – 31082016 – Grupul Reglementatorilor Europeni pentru Comunicatii Electronice (BEREC) a publicat Ghidul adresat autoritatilor de reglementare nationale pentru punerea in aplicare a noilor reguli privind neutralitatea internetului – “Net Neutrality”. BEREC a elaborat acest Ghid ca urmare a adoptarii Regulamentului privind accesul la internetul deschis din Pachetul legislativ „Piata Unica a Telecomunicatiilor”. Ghidul ofera sprijin autoritatilor nationale de reglementare din Uniunea Europeana in implementarea regulilor privind “Net Neutrality” si in analizarea unor cazuri specifice.

Dupa consultari la nivel european desfasurate in decembrie 2015 si gazduirea unui atelier cu participarea unor experti din mediul academic, juridic si tehnic la nivel inalt, in februarie 2016, BEREC a supus proiectul ghidului unei consultari publice pe parcursul a 6 saptamani, consultare incheiata pe 18 iulie a.c. In aceasta perioada, s-au primit 481.547 de contributii, numar record pentru o consultare derulata de BEREC. La consultare au contribuit reprezentanti ai societatii civile, institutii publice si experti independenti, furnizori de servicii de internet, furnizori de continut si aplicatii si alte entitati interesate.

Oficiul BEREC a procesat contributiile primite, iar dupa analizarea minutioasa a acestora, aproximativ un sfert din paragrafele ce compun varianta finala a Ghidului au fost actualizate.

Ghidul este publicat impreuna cu un raport al consultarii ce sintetizeaza observatiile respondentilor si modul in care acestea au fost luate in considerare. Avand in vedere numarul foarte mare de contributii, raportul se concentreaza pe un inventar al principalelor subiecte si comentarii primite. Toate raspunsurile care nu au fost marcate ca fiind confidentiale vor fi publicate separat pana pe 30 septembrie.

La finalizarea Ghidului, BEREC a luat in considerare numeroasele contributii primite, care contineau adesea puncte de vedere opuse. Pe anumite subiecte, in functie de perspectiva adoptata, unii respondenti doreau ca BEREC sa intre mai mult in detaliu, in timp ce altii doreau ca BEREC sa aiba o abordare mai generala. BEREC considera acest fapt un semnal ca, in multe domenii, abordarea sa initiala a fost echilibrata, in concordanta cu interpretarea Regulamentului de catre BEREC.

Printre paragrafele amendate, BEREC le-a clarificat pe acelea care au dat nastere unor neintelegeri sau neclaritati in consultare, furnizand si exemple acolo unde a fost cazul si aducand textul mai aproape de litera Regulamentului.

Prin adoptarea Ghidului, BEREC pune la dispozitia autoritatilor de reglementare o baza pentru a implementa Regulamentul intr-o maniera consistenta. BEREC va stimula schimbul continuu de experienta intre reglementatori privind implementarea prevederilor Regulamentului. – PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.