– 145655 – 09082016 – Indiferent de locul în care vă petreceți vacanța, trebuie să adoptaţi o conduită preventivă, astfel încât să puteţi începe noul an școlar în condiţii bune.
Pentru a fi protejați și a nu fi implicați în evenimente nedorite, este bine să respectaţi câteva reguli de conduită:
Nu traversați prin locuri nemarcate, în fugă şi fără să vă asigurați!
Respectați semnificația indicatoarelor rutiere, fie că sunteți pe bicicletă sau pieton!
Nu vă lăsați atrași sau implicați în activitățile unor grupuri de tineri deprinși cu consumul de băuturi alcoolice, droguri sau cu practicarea jocurilor de noroc!
Evitaţi traseele izolate, neiluminate, locurile dosnice sau întunecoase!
În parcuri, locuri de recreere sau distracţie, comportaţi-vă civilizat, evitând disputele şi altercaţiile verbale sau fizice, deoarece acestea pot degenera în agresiuni sau încăierări cu urmări grave;
Când sunteţi singuri acasă, nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă deoarece acestea s-ar putea să nu aibă intenţii bune;
Evitaţi portul şi deţinerea asupra voastră de cuţite, şişuri, pumnale sau alte obiecte înţepătoare; sentimentul relativ de siguranţă pe care îl generează vă poate transforma în anumite împrejurări, în autorii unor fapte violente;
Nu vă hazardaţi să intraţi în apă adâncă deoarece riscurile la care vă expuneţi sunt foarte mari. În fiecare an, zeci de copii îşi pierd viaţa în asemenea împrejurări.
În speranţa că aceste reguli preventive vor fi însuşite şi adoptate în comportamentul vostru, vă dorim să aveți în continuare vacanţă plăcută și fără incidente nedorite! – PROMPT MEDIA