145917 – 26082016 – În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat aproximativ 18.500 pachete ţigări de contrabandă, în valoare de 166.661 lei.
La 25 august a.c., în jurul orelor 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Frontieră Iaşi au oprit in trafic, pe raza localitatii de frontieră Leţcani, judeţul Iaşi, un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Lituania, în care se aflau doi cetăţeni moldoveni, în vârstă de 32, respectiv 27 ani.
La controlul efectuat asupra autoturismului, s-a descoperit între bancheta din spate şi locul pasagerului dreapta faţă, sub o pătură, un colet învelit în folie de culoare neagră, iar în portbagaj alte trei colete ambalate la fel. În vederea efectuării unui control amănunţit, autoturismul şi persoanele au fost conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi. În maşină au fost descoperite patru colete care conţineau 3.372 pachete de ţigări diferite mărci cu timbre de acciză Republica Moldova.
De asemenea, poliţiştii de frontieră din cadrul cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu tutun, pe timpul căreia au descoperit şi confiscat 15.000 pachete ţigări de contrabandă care urmau să ajungă pe piaţa neagră din România.
În ambele cazuri poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “contrabandă” și ”intrarea în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, iar cantitatea totală de 18.372 pachete țigări, în valoare de 166.661 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. – PROMPT MEDIA