Acasă Sud-Vest Gorj Gorj: “Comisia UNESCO susține promovarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor pe lista patrimoniului...

Gorj: “Comisia UNESCO susține promovarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor pe lista patrimoniului mondial”

DISTRIBUIȚI

 Traian Igaş145995 – 31082016 –  În perioada 29 – 31 august 2016, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a efectuat o vizită de documentare la ansamblul monumental ”Calea Eroilor” din Târgu Jiu.

Aceasta a inclus, pe lângă vizitarea ansamblului monumental, consultări cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, ai Prefecturii Gorj, ai Centrului Brâncuşi şi reprezentanţii societăţii civile.

“Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO îşi reafirmă sprijinul în a susţine factorii de decizie implicaţi în procesul de elaborare şi transmitere a Dosarului de nominalizare  şi a colabora în vederea promovării Ansamblului Monumental Calea Eroilor din Târgu-Jiu la justa sa valoare universală excepţională. Trebuie evitată, cu orice preț, situația creată de dosarul precendent care ar fi putut face ca opera lui Constantin Brâncuşi să nu mai poată fi inclusă niciodată pe lista patrimoniului mondial”, a declarat Traian Igaş, preşedintele Comisiei permanente comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

În urma vizitei efectuate, membrii comisiei au constat că în momentul de faţă se lucrează la dosarul de candidatură, care va fi depus în 2019 la Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO.  Comisia doreşte  reevaluarea si corectarea greşelilor din dosarul precendent, pentru a se putea întocmi un dosar cât mai apropiat de cerinţele UNESCO. Pentru a creşte şansele de acceptare, este necesară şi o expertiză externă prin consultări cu experţi UNESCO şi ICOMOS

(The International Council on Monuments and Sites). Comisia va sprijini prin toate mijloacele ce îi stau la dispoziţie autorităţile locale şi centrale în demersurile privind înscrierea ansamblului de la Târgu-Jiu pe Lista patrimoniului mondial UNESCO. Nu în ultimul rând, se dorește promovarea mai eficienta a dosarului pe plan extern, prin Ministerul Afacerilor Externe și Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO.

Ansamblul Brâncuşi a fost inclus în 1991 pe Lista tentativă, dar abia în octombrie 2014, România a transmis dosarul de nominalizare a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” din Târgu-Jiu la Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO. Documentaţia a fost elaborată de Institutul Naţional al Patrimoniului, împreună cu specialiştii în domeniul operei brâncuşiene, cu sprijinul autorităţilor locale din Târgu-Jiu. Cu ocazia celei de-a 39-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, care a avut loc la Bonn, Germania, în perioada 28 iunie – 8 iulie, Comitetul, luând act de raportul întocmit de ICOMOS, a făcut o recomandare de neînscriere a dosarului de candidatură a Ansamblului Monumental “Calea Eroilor” din Târgu-Jiu. După publicarea acestei recomandări şi urmare a unor consultări naţionale cu specialişti în domeniu, partea română a luat decizia de a retrage dosarul de nominalizare, aceasta permiţând păstrarea şanselor unei revizuiri a dosarului, în vederea depunerii lui spre aprobare într-o sesiune viitoare. Dacă nu s-ar fi luat decizia de retragere a dosarului, iar acesta ar fi fost respins, exista riscul ca opera lui Constantin Brâncuşi să nu mai poată fi inclusă niciodată pe lista patrimoniului mondial. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.