145747 – 18082016 – Nihat Zeybekci, ministrul Economiei din Turcia, a avertizat ieri, într-o conferinţă de presă la Bucureşti, că şcolile din mişcarea Gulen din România ar putea fi la baza unei lovituri de stat cum a fost cea din Turcia în 15 iulie. ”Vă privim ca pe nişte prieteni şi vă spun cu toată sinceritatea să aveţi mare grijă cu şcolile organizaţiei teroriste FETO, este posibil să se întâmple peste ceva vreme şi aici ce s-a întâmplat în Turcia”, a susţinut ministrul turc.
În ce priveşte reacţia autorităţilor române în legătură cu şcolile, Zeybekci a spus că acestea trebuie să acţioneze cum consideră că este corect. ”Noi am trecut prin aşa ceva şi nu vă dorim să treceţi prin această experienţă”, a mai spus demnitarul.
Ziarul Puterea scria, recent, că mii de turci cu copii înscriși la școlile Lumina au avut întâlniri cu oficiali din țara lor, care le-au transmis că vor exista represalii în cazul în care nu își retrag copiii. Proprietățile lor din Turcia vor fi confiscate, iar rudele rămase acolo vor fi arestate sau cel puțin șicanate.
În paralel, mai mulți reprezentanți ai părinților copiilor care învață la școlile Lumina au avut o întâlnire cu ușile închise la Ministerul Educației, iar mesajul transmis a fost că, dacă Statele Unite ale Americii îl vor expulza pe Gülen, școlilor acestuia din România li se va retrage autorizația.
Consecința este că mii de părinți, în majoritatea lor turci, dar și români, și-au retras deja copiii de la școlile Lumina, iar alte instituții de învățământ private sunt efectiv asaltate zilele acestea cu cereri de înscriere a copiilor respectivi. – PROMPT MEDIA