– 145627 – 08082016 – În perioada 30 iulie – 5 august a.c., inspectorii din cadrul IGSU au continuat activităţile de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor la instituţii publice şi operatori economici din diverse domenii de activitate (comerţ, alimentaţie publică, turism, de agrement etc.).
Astfel, personalul specializat a desfăşurat 895 controale la nivel naţional, în urma cărora au fost aplicate 2.556 sancţiuni contravenţionale (2.117 avertismente şi 439 amenzi), în cuantum de peste 516.000 lei.
Pe lângă identificarea şi înlăturarea disfuncţionalităţilor specifice, specialiştii IGSU au asigurat instruirea personalului angajat, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi au desfăşurat exerciţii de evacuare cu personalul aflat la locul de muncă.
De asemenea, în perioada menţionată, la nivel naţional s-au realizat 866 acţiuni pentru educarea preventivă, pregătirea şi verificarea adoptării măsurilor de protecţie a populaţiei privind modul de comportare specific tipurilor de risc.
Totodată, inspectorii de prevenire au fost angrenaţi în 14 comisii de recepţie pentru verificarea respectării cerinţelor de securitate la incendiu pe timpul execuţiei lucrărilor de construcţii şi au continuat analizarea documentaţiilor necesare acordării avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu şi protecţie civilă.
În plan operaţional, în perioada de referinţă au fost derulate 9.256 intervenţii la nivel naţional, salvatorii fiind solicitaţi la 1.092 misiuni de stingere a incendiilor, 7.223 cazuri pentru acordarea primului ajutor medical, 46 misiuni de descarcerare şi 219 pentru deblocare/salvare, pe timpul cărora 84 de persoane aflate în dificultate au fost salvate. De asemenea, în cele şapte zile, 6.749 persoane au fost asistate medical de pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical și terapie intensivă mobilă. – PROMPT MEDIA