Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Două propuneri legislative pentru combaterea abuzurilor față de copiii care sunt...

București: Două propuneri legislative pentru combaterea abuzurilor față de copiii care sunt victime ale divorțurilor

DISTRIBUIȚI

 remus_cernea145736 – 18082016 –  Deputatul independent Remus Cernea a depus la Senat două propuneri legislative pentru combaterea abuzurilor față de copiii care sunt victime ale divorțurilor. Inițiativele au drept scop să sprijine victimele cele mai vulnerabile ale războiului dintre părinți, și anume copiii, și reducerea fenomenului de alienare parentală, fenomen care a luat amploare în România începând cu anul 2013.

Fenomenul alienării parentale a fost recunoscut ca formă de abuz psihologic sever asupra copilului de către Colegiul Psihologilor din România, pe 12 februarie 2016, și constă în acele activități de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt părinte, cu intenția alienării (înstrăinării) copilului de către celălalt părinte.

Propunerile, spune Cernea, privesc modificarea și completarea unor articole din Codul Penal și din Codul de Procedură Civilă și vin în ajutorul copiilor ajunși armă sau instrumente în mâinile unuia dintre părinți – fapt care generează pentru micuți grave probleme în dezvoltarea și formarea viitorului adult. Modificările vizează operativitatea și finalitatea cazurilor în care copiii sunt supuși constant unor situații tensionate și dificile care depășesc puterea lor de înțelegere, de către unul dintre părinți. Legislația în vigoare are deocamdată lacune care favorizează astfel de situații nedorite, dar modificările avute în vedere pot ameliora substanțial situația.

Din cercetările Asociației Române Pentru Custodia Comună, anual, anterior intrării în vigoarea a Noului Cod de Procedură Civilă și respectiv a Noului Cod Penal, se înregistrau, în medie, aproximativ 1.700 de plângeri penale privind modul în care este gestionată problema custodiei copiilor. Dintre acestea sub 0.5% se soluționau cu trimiterea în judecată. Noul Cod de Procedură Civilă a relaxat și îngreunat punerea în executare a sentințelor privitoare la minori, instituția autorității părintești stimulând tot mai mult fenomene de tipul răpirii de minori de către unul dintre părinți. Spre exemplu, adesea părintele la care nu s-a stabilit locuința copilului refuză aducerea înapoi a acestuia la finalul programului de legături personale! Se înregistrează situații în care copilul este mutat în altă localitate și chiar ajunge să fie înscris la o altă unitate de învățământ! În absența unor prevederi legale clare și cuprinzătoare pentru asemenea conjuncturi, procedura de executare durează uneori ani de zile și este, de cele mai multe ori, aproape imposibil de realizat. În aceste condiții, anual se înregistrează mii de copii pierd contactul cu unul dintre părinți pentru ani de zile, uneori pentru decade.

Noile modificări sunt de natură să armonizeze Codul Penal și Codul de Procedură Civilă în sensul de a descuraja riscul alienării parentale. Ele nu se referă la situațiile în care sunt înregistrate cazuri de violență domestică pentru care părintele agresor trebuie să suporte rigorile legii și, în cazul deciziei instanței, Ordinul de protecție instituit pentru celălalt părinte și pentru copii.   –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.