Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Ceremonii militare pentru comemorarea eroilor din Primul Război Mondial

București: Ceremonii militare pentru comemorarea eroilor din Primul Război Mondial

DISTRIBUIȚI

MApN_ceremonii militare 145837 – 24082016 –  Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale organizează acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii.

Ceremonii militare şi religioase în memoria celor peste 330.000 de militari care şi-au dat viaţa pentru ţară în acest război vor fi organizate pe întreg teritoriul naţional, conform următorului program:

Vineri, 26 august, de la ora 10.00, vor avea loc în premieră, în 100 de cimitire sau monumente ale eroilor ceremonii de “Rostire solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial”. Personalităţi militare, ale vieţii culturale, politice şi sociale, militari răniţi în teatrele de operaţii, copii ai eroilor căzuţi în teatrele de operaţii, urmaşi ai eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, cetăţeni vor da citire, succesiv, unor liste ce cuprind nume de eroi. Începând cu ora 17.45, o ceremonie similară se va desfăşura şi în Piaţa Tricolorului din Bucureşti (esplanada Palatului Cercului Militar Național).

Sâmbătă, 27 august, la Curtea de Argeş vor fi organizate, de la ora 11.00, o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori în Cimitirul Eroilor iar la ora 12.00  va fi depusă o candelă la mormântul Regelui Ferdinand I, urmată de o slujbă de pomenire, la Catedrală.

Tot sâmbătă, de la ora 9.00, va avea o ceremonie şi la Fundata, în judeţul Braşov, la Monumentul dedicat primului ofiţer al armatei române căzut la datorie în Primul Război Mondial.

De asemenea, de la ora 21.00, militarii Armatei României vor trece din nou Carpaţii, în mod simbolic. Efective de valoare pluton vor executa marşuri tactice pe principalele rute pe care, exact cu 100 de ani în urmă, ostaşii armatei noastre luau în stăpânire trecătorile Munţilor Carpaţi, pentru a permite trecerea efectivelor diviziilor române aflate în ofensivă.

Duminică, 28 august, de la ora 12.30, o manifestare comemorativă va avea loc la Monumentul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol, care va cuprinde, printre altele, o rugăciune de pomenire a eroilor, depunerea unei coroane de flori şi un moment prezentat de Asociaţia Tradiţii Militare.

Luni, 29 august, la Palatul Cercului Militar Naţional se va desfăşura, de la ora 18.00, Masa rotundă cu tema ”Intrarea României în Primul Război Mondial şi consecinţele asupra conflagraţiei”, iar de la ora 20.00 un exerciţiu de mânuire a armamentului, de tip drill-team şi un concert de muzică de fanfară.

România Întregită s-a clădit, în principal, prin sacrificiul ostaşilor, căzuţi pe câmpurile de bătălie din ţară sau pieriţi în prizonierat, eroi care au pus mai presus de propria lor viaţă binele naţiunii.

Peste 330.000 de militari români şi-au pierdut viaţa  în urma acestei conflagraţii mondiale, iar aproximativ 76.000 au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populaţiei civile, răpuse de boli, foamete sau executate de trupele de ocupaţie.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobat Programul Naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, iar la propunerea primului ministru, preşedintele României a acordat Înaltul Său Patronaj activităţilor. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.