Acasă Cultura/Media Sprijin pentru crearea unei Comunități Media

Sprijin pentru crearea unei Comunități Media

DISTRIBUIȚI

ZIARISTI_jurnalisti 144994 – 01072016 –

Domnului Klaus Iohannis

Președintele României

Domnule Președinte,

 Consider că presa din România are nevoie de susținerea dumneavoastră în sensul implicării în crearea unei Comunități media” care să ofere cadrul necesar susținerii și dezvoltării acesteia, pe termen lung, în folosul cetățenilor și cu respectarea valorilor europene și atlantice la care am aderat din credință, nu din oportunism.

Contextul internațional și cel geopolitic regional în care se situează România ridică reale probleme presei, în ansamblul ei. Concret, presa românească este un bastion izolat în care valorile menționate mai înainte sunt încă susținute și promovate. Totuși, influențele politicilor estice sunt tot mai vizibile și acționează prin mecanisme tot mai sofisticate, greu de detectat la nivelul cetățeanului care nu este la curent cu metodele de manipulare a opiniei publice. Referendumul din Marea Britanie a dovedit cât de ușor este, prin intermediul unui anumit tip de presă, să poziționezi în dificultate o mare putere mondială.

În ciuda faptului că presa din țara noastră rezonează cu politicile care se regăsesc în construcția europeană și în parteneriatul cu Statele Unite, dificultățile pe care aceasta le traversează o pot îngenunchea. În egală măsură, actuala legislatură, aflată la final de mandat, a dovedit de nenumărate ori nu doar lipsă de expertiză dar și rea credință în raport cu o parte din presă.

Așadar, domnule Președinte,

vă solicit sprijinul în crearea Comunității media” formată din reprezentanții tuturor tipurilor de presă, organizații neguvernamentale specializate în domeniul presei, experți, care, în cel mai scurt timp, să pună la dispoziția noului legislativ soluții pentru susținerea presei, urmând ca ulterior să monitorizeze implementarea acestora.

 Consider că principalele teme ale acestui proiect de importanță majoră sunt:

 ► Introducerea în “Strategia Națională de apărare a țării pentru 2015 – 2019” a unui capitol distinct referitor la susținerea și securizarea presei, având în vedere noul context geopolitic;

► Redactarea noului cadru de finanțare și fiscalizare a presei, pentru susținerea acesteia;

► Redefinirea rolului și întărirea capacității de funcționare a Clubului Român de Presă;

► Identificarea de soluții pentru susținerea presei scrise și a presei dedicate minorităților naționale;

► Modificarea legii insolvenței în sensul introducerii procedurilor speciale pentru persoanele juridice care activează în domeniul presei;

► Reforma televiziunii publice;

► Reforma Consiliului Național al Audiovizualului – redefinirea rolului acestuia.

 Domnule Președinte,

 Starea în care se află presa din România a depășit de mult timp nivelul critic. Am convingerea că sunteți la curent cu presiunile la care este supusă aceasta dar și în legătură cu preocupările țărilor comunitare care au aparținut fostului bloc sovietic. Sunt îngrijorări substanțiale, exprimate în toate grupurile de lucru de la nivelul instituțiilor europene.

În planul acțiunii interne, presa are nevoie de sprijin mai mult ca niciodată. – Vă mulțumesc, Valentin – Alexandru Jucan, membru în Consiliul Național al Audiovizualului. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.