Acasă Externe Prăpăd în toată lumea

Prăpăd în toată lumea

DISTRIBUIȚI

terorist-atac-nisa145288 – 19072016 –  De la începutul anului 2015 atacurile teroriste din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia s-au soldat cu aproape de 50 de ori mai mulţi morţi în comparaţie cu bilanţul victimelor atentatelor din Europa sau Statele Unite.

Atentatul din Nisa, petrecut de Ziua Naţională a Franţei, soldat cu moartea a 84 de persoane este al treilea atac în masă care loveşte Franţa în ultimele 18 luni şi cel mai de proporţii atac din Europa de la atentatele teroriste de la Paris din noiembrie 2015. La Paris o serie de atacuri armate, atentate cu bombă şi o luare de ostatici, care au avut loc în capitala Franţei în seara zilei de 13 noiembrie 2015 şi în primele ore ale zilei următoare, în arondismentele 10 şi 11 şi în apropierea stadionului Stade de France, situat în Saint-Denis, au dus la moartea a 130 de persoane.

Cu mai puţin de o lună în urmă, pe 12 iunie, în Orlando, Florida, un terorist a intrat într-un club de noapte dedicat persoanelor de altă orientare sexuală şi a tras în mulţime. Bilanţul victimelor a fost de 50 de persoane. Teroristul, identificat drept Omar Mateen dat un telefon la serviciul de urgenţă local, declarându-şi, în timpul conversaţiei cu dispecerul, loialitatea şi supunerea în faţa grupării sunite insurgente, afiliată la al-Qaida, denumită Stat Islamic. Masacrul a fost calificat drept un atac terorist. Este cel mai mare carnagiu din istoria Statelor Unite.

Bilanţul morţilor în atacurilor teroriste din Vest păleşte, însă, în comparaţie cu atentatele zilnice din alte părţi ale lumii, relatează Washington Post.

În câteva zile de haos şi nebunie de la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie, trei atacuri revendicate de organizaţia Stat Islamic s-au soldat cu peste 350 de morţi. Pe 28 iunie, trei atacatori au detonat bombele pe care le purtau ataşate de propriul corp, sinucigându-se în numele islamismului pe aeroportul Ataturk din Istanbul. Atunci au murit 45 de persoane.

Pe 1 iulie s-a petrecut cel mai cumplit atac terorist din istoria Bangladeshului. Teroriştii au ucis 20 de ostatici într-un restaurant din Dhaka. Pe 3 iulie aproape 30 de oameni şi-au pierdut viaţa într-un district comercial aglomerat din Bagdad.

Jurnaliştii de la Wahington Post prezintă o istorie recentă a terorismului din Orientul Mijlociu, Asia şi Africa.

Georgrafia Terorismului

Potrivit statisticilor înregistrate începând din ianuarie 2015, în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt ucise mai bine de două treimi dintre personale decedate în atacuri teroriste. În acele zone atentatele se întâmplă zilnic, fiecare dintre acestea soldându-se în medie cu moartea a cel puţin o duzină de oameni.

Potrivit graficului prezentat de Washington Post, din ianuarie 2015, în Europa şi Statele Unite ale Americii au fost ucişi 658 de oameni în 46 de atentate, în Orientul Mijlociu statisticile înregistrează 20,103 de persoane omorâte în 1,490 de atentate. În regiunile africane sub-sahariene au murit 3,445 de oameni în 187 de atacuri, în timp ce în Asia s-au petrecut 302 atentate soldate cu 3, 279 de morţi

Focarele Terorismului

Gruparea Boko Haram. Bilanţul brutal al atacului asupra civililor.

Boko Haram (în limba hausa, „învăţătura occidentală e un sacrilegiu”), având ca nume oficial „Grupul Poporului Sunnei pentru Predică şi Război Sfânt”, este o grupare islamistă din nordul Nigeriei, cu caracter terorist, vestită pentru cruzimea membrilor acesteia şi care militează pentru introducerea legii Şaria în întreaga ţară şi interzicerea culturii occidentale. S-a născut ca o dizidenţă din gruparea extremistă Ansaru, apropiată de filialele Al Qaida din Magreb. Poartă strânse legături cu gruparea Taliban, localnicii chiar numindu-i talibani pe membrii Boko Haram. Acelaşi tip de relaţii îl menţine şi cu gruparea Ash-Shabab din Somalia. Numele organizaţiei evocă lupta contra influenţei culturii occidentale: „Boko”, cuvânt în limba hausa (însemnând „fals”” sau „mincinos”, legat de unii de cuvântul englezul „books” – „cărţi”) aplicat alfabetului latin şi învăţământului modern, neislamic, şi „haram” – adică „păcat” sau „sacrilegiu”.

Cel mai mare masacru comis de această grupare este carnagiul de la Baga din 2015, când au căzut victime peste 2.000 de persoane.

În interiorul ISIS: Pregătindu-se în tăcere să-şi sacrifice ”califatul”

În Siria şi Irak, populaţia locală se confruntă zilnic cu brutalitatea luptei sângeroase a grupării Stat Islamic. Atentatele sinucigaşe cu bombă şi asaltul armat sunt întâmplări cotidiene. Gruparea teroristă şi-a intensificat atacurile în ultimele luni, după ce au pierdut teritoriu în părţile de nord şi vest ale Irakului.

Afghanistan: Lupta grupării Taliban se desfăşoară mai bine decât se prevedea

Taliban este termenul utilizat pentru o persoană care aparţine unei mişcări musulmane sunnite şi fundamentaliste, răspândite în Pakistan şi mai ales în Afghanistan. Termenul este folosit şi pentru denumirea acestei mişcări politico-religioase. În Afghanistan, talibanii, cu o strategie din ce în ce mai fragmentată, îşi sporesc atacurile. Pe 30 iunie, doi atacatori sinucigaşi au deturnat bombele asupra unui convoi ce pătrundea în Kabul şi au ucis 30 de cadeţi de poliţie. Acesta a fost unul dintre multele atacuri împotriva escortelor de forţe de securitate. Cu doar o săptămână înainte de atacul de la intrarea în Kabul, în urma unui atentat sinucigaş cu bombă, au murit 14 gărzi de securitate din India şi Nepal. Atât Taliban, cât şi gruparea Stat Islamic au revendicat acest atac.

Atacuri în Europa şi pe teritoriul continentului american

În afara atacurilor de proporţii din Franţa sau Belgia, conflictele din estul Ucrainei atestă mai multe morţi pe teritoriul Europei, potrivit Jane’s Terrorism and Insurgency Center. Pe teritoriul american, atacurile armate în masă inspirate de modul de operare al grupării Stat Islamic îşi revendică victimele. Pe de altă parte, câteva atacuri răzleţe ale grupurilor de gherilă din Columbia şi Peru şi alte câteva ciocniri violente împrăştiate pe teritoriul Caraibelor au dus la moartea oamenilor.

Atacuri notabile

2 aprilie 2015. Garissa, Kenya

Militanţii Al-Shabab au năvălit în căminele de studenţi ale unei universităţi din estul Kenyei, omorând aproape 147 de tineri. A fost cel mai sângeros atac de pe pâmânt Kenyan din ultimii douăzeci de ani.

25 iunie 2015. Kobane, Siria

Teroriştii activişti au intrat în acest oraş sirian unde locuiau kurzi, omorând zeci de persoane la doar cinci luni după ce extremiştii au fost înlăturaţi din zonă cu sprijinul forţelor aeriene americane.

26 iunie 2015. Sousse, Tunisia

Un atacant terorist a omorât 39 de oameni – majoritar turişti britanici – pe o plajă din nordul oraşului Sousse. Stat Islamic a revendicat atacul, cel mai mare din istoria Tunisiei.

17 iulie 2015. Diyala, Irak

Un terorist ce opera după metoda atacului sinucigaş a intrat cu un camion în care se aflau bombe într-o piaţă din Irak, în provincia de est Diyala. Piaţa era plină de familii care-şi făceau cumpărături pentru a celebra sărbătoarea islamică Eid al-Fitr. Cel puţin 130 de persoane au fost ucise în atacul considerat la momentul respectiv cel mai sângeros atac cu bombă din ţară.

6 august 2015. Abha, Arabia Saudită

Un afiliat al reţelei Stat Islamic şi-a revendicat responsiblitatea pentru atacul sinucigaş la o moschee în sudul oraşului Abha, în care au murit 15 oameni. Mulţi dintre cei morţi erau membri ai forţelor locale SWAT şi se rugau în timp ce s-a petrecut atacul.

10 octombrie 2015. Ankara, Turcia

Două atacuri cu bombe după moduri de operare asemănătoare, în timpul unui raliu pentru pace, în Akara, au dus la moartea a 100 de persoane, în mare parte activişti de stânga kurzi sau turci. Turcia a învinuit gruparea Stat Islamic pentru atac, deşi reţeaua nu şi-a asumat atentatul.

12 noiembrie 2015. Beirut, Liban

Doi atacatori s-au aruncat în aer într-o zonă aglomerată dintr-o suburbie din sudul Beirutului şi au ucis 43 de oameni. A fost cel mai sângeros atac din Liban de la finele războiului civil de 15 ani din ţară, care s-a terminat în 1990.

20 noiembrie 2015. Bamako, Mali

Atacul a vizat un hotel de lux şi a ucis cel puţin 20 de oameni. Atentatul a fost revendicat de un afiliat al-Qaida.

27 martie 2016. Lahore, Pakistan

Un terorist s-a aruncat în aer şi a omorât 70 de persoane, inclusiv mulţi copii, de Paşti, într-un parc de distracţii din Lahore.

11 mai 2016. Bagdad

Aproape 100 de persoane au fost ucise în trei atentate cu bombe în capitala Irakului. Toate au fost revendicate de Stat Islamic. Cel mai sângeros a lovit o piaţă în cartierul Shiite şi a fost urmat de atacuri în puncte de control la câteva ore după.

28 iunie 2016. Istanbul, Turcia

Pe 28 iunie, trei atacatori au detonate bombele pe care le purtau ataşate de propriul corp. S-au sinucis pe aeroportul Ataturk din Istanbul în numele islamismului. Atunci au murit 45 de persoane.

1 iulie 2016. Dhaka, Bangladesh

Pe 1 iulie s-a petrecut cel mai cumplit atac terorist din istoria Bangladeshului. Teroriştii au ucis 20 de ostatici într-un restaurant din Dhaka. Pe 3 iulie aproape 30 de oameni şi-au pierdut viaţa într-un district comercial aglomerat din Bagdad.

3 iulie 2016. Bagdad, Irak

Mai mult de 250 de persoane şi-au pierdut viaţa după un atac sinucigaş cu bombă într-un cartier comercial aglomerat. Este considerat cel mai sângeros atac cu bombe asupra civililor al reţelei Stat Islamic.

4 iulie 2016. Arabia Saudită

Atacatori sinucigaşi posibil afiliaţi reţelei Stat Islamic au detonat bombe în trei locuri din Arabia Saudită. Atentatele erau parte a unei campanii mondiale de bombardare şi au coincis cu luna sfântă a sărbătorii islamice Ramadan. – sursa: Mediafax.ro  –  PROMPT MEDIA

foto:hotweek.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.