Editorial Sorin Roșca Stănescu – 145095 – 07072016 – Ce poate spera România de la acest summit NATO? Sau mai bine spus, se mai poate întâmpla ceva la întâlnirile oficiale? Nu cumva ceea ce era de aranjat, s-a aranjat în prealabil? Care este câștigul acestei țări în materie de securitate? Și care este oferta României?
În timp ce noi asistăm la decesul lent al Occidentului și la nașterea unei alte lumi care nu știm încă cum va arată, Războiul Rece este în toi. Iar, în unele regiuni, el este chiar război fierbinte. Dacă luăm în calcul numărul statelor implicate și al zonelor de pe planetă afectate, am putea spune, fără să greșim, că ne aflăm în prezența celui de-al Treilea Război Mondial.
Teatrele de luptă sunt Africa și Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Ucraina, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Marea Chinei de Sud și Marea Neagră. Nu este oare suficient de mult? Sau este prea puțin pentru a oficializa declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial?
România are, pentru prima dată în întreaga ei istorie, șansa de a face parte din cea mai puternică alianță politico-militară. Care se numește NATO. Oferim acestei Alianțe o excepțională poziție geostrategică, definită prin gurile Dunării, ieșirea la Marea Neagră și arcul Carpaților și, mai ales, prin faptul că acoperim o parte din flancul estic al NATO. Ne-am mai angajat să cheltuim, pentru înarmare, 2% din Produsul Intern Brut. În termeni absoluți, o sumă modestă în raport cu eforturile altor state NATO, dar, pentru România, reprezentând un efort consistent. Mai dispunem de ceea ce a mai rămas în picioare dintr-o infrastructură de industrie militară care, în urmă cu 26 de ani, ne plasase pe locul opt în lume în materie de exporturi de armament, de specialiști și de un număr impresionant de militari profesioniști dispuși că, în schimbul soldei, să își dea viața în diverse teatre de război.
Am mai putea oferi, cinic vorbind, o consistentă armată de profesioniști, dacă am lua decizia strategică, împreună cu aliații noștri, de a renunța la limitarea dramatică a efectivelor de militari operată după căderea regimului comunist. În paranteză fie spus, indiferent cât ar fi de impopular ceea ce afirm eu acum, renunțarea la stagiul militar obligatoriu s-a dovedit, în cazul României, o eroare gravă. Pentru că, vrem, nu vrem, suntem un stat plasat în zona de coliziune dintre Est și Vest. Adică pe linia de front. Suntem un stat santinelă. Iar un stat santinelă, primul expus la un eventual atac împotriva NATO, trebuie să aibă el însuși capacitatea de a se apăra. Mai ales în condițiile în care dispune de o populație de aproape 20 de milioane de locuitori. În al doilea rând, pentru o țară care încă se mai află în tranziție, după un sfert de veac de la căderea sistemului comunist, și în care educația continuă să fie extrem de precară, stagiul militar obligatoriu ar fi fost, pentru tineret și pentru familiile de români săraci, mult mai puțin traumatizant decât existența unei mase uriașe de tineri, la propriu și la figurat, aflată la marginea civilizației și, într-o măsură dramatică, analfabetă. Armata ar fi asigurat nu numai mijloacele de întreținere pentru sute de mii de tineri, nu numai un minimum de educație, care altfel lipsește, ci și disciplina necesară și respectul față de legi, de principii și de ierarhii. Tinerii aflați în perioada de satisfacere a stagiului militar sunt mult mai supravegheați decât ceilalți și, ca atare, mai puțin expuși drogurilor și altor vicii.
Cu riscul de a fi acuzat că sunt cinic, România ar putea oferi partenerilor noștri NATO – evident, după cuvenitele negocieri – o armată puternică care, bine dotată fiind, la cele mai înalte standarde, ar putea oferi un scut vital pentru flancul sudic al Alianței militare.
Și asta, într-o Europă care doarme. A cărei apărare a fost lăsată, mai ales sau aproape exclusiv, pe seama Statelor Unite și a Marii Britanii. De ce nu am negocia noi cu partenerii NATO un aranjament prin care să ne putem mari, substanțial, sub aspect numeric, armata națională și, cu sprijin financiar masiv și asistență tehnică de cel mai înalt nivel, să o dotăm cu cel mai performant armament de pe glob.
Dacă asta am putea noi oferi aliaților noștri, atunci tot asta ne-ar putea și ei oferi nouă. În schimbul securității pe care noi am putea-o asigura, ca stat santinelă, pe Marea Neagră, la gurile Dunării și pe o bună parte a frontierei de est, statele NATO ar urma să finanțeze crearea uneia dintre cela mai moderne și mai puternice forțe armate de pe continetul european.
Dacă asta am fi putut negocia, dacă asta am fi putut oferi și dacă asta am fi putut solicita, atunci știm încă de pe acum că, în ceea ce ne privește, summit-ul NATO de la Varșovia reprezintă un semi-eșec. Nu este suficient, ci doar provocator pentru Federația Rusă faptul că, pe teritoriul nostru, a fost amplasat scutul anti-rachetă. Nu este suficient că va exista, pe teritoriul României, un modest contingent NATO, alcătuit din doar 4.000 de militari. Nu este suficient că, pe teritoriul României, se vor afla unele centre de comandă NATO. Și nici cele câteva avioane de luptă nu sunt suficiente. În măsura în care nu ne putem arăta cu adevărat mușchii, tot ceea ce întreprindem nu reprezintă altceva decât ridicole provocări adresate Moscovei. Parcă o invităm, dacă va decide vreodată să atace, să atace exact în această parte a continentului european, lăsată – deliberat oare? – extrem de vulnerabilă.
Păcat. Trăim momente istorice extrem de importante. Și, mai mult deact oricând, am avea nevoie să fim conduși de adevărați bărbați de stat. Și de patrioți autentici. La vârful societății românești, eu unul nu prea văd așa ceva. – Sursa: CorectNews – http://www.corectnews.com/politics/oferta-nato-pentru-romania
