145183 – 13072016 – Parlamentul britanic va dezbate pe 5 septembrie petiţia prin care peste patru milioane de persoane cer organizarea unui al doilea referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană, însă nu va lua o decizie în legătură cu repetarea votului, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Informația a fost oferită printr-un comunicat al Parlamentului. Petiţia, care a fost postată pe internet înaintea datei referendumului, 23 iunie, cerea organizarea unei noi consultări dacă tabăra învingătoare va obţine sub 60% din voturi, iar rata de participare va fi de sub 75%.
Pe 23 iunie, alegătorii s-au pronunţat în procent de 51,9 pentru ieşirea din Uniune, în cadrul unui referendum cu o prezenţă de 72,2%. Premierul desemnat Theresa May, care îi va locul lui David Cameron miercuri, a exclus deja o nouă consultare a alegătorilor, subliniind că ”Brexit înseamnă Brexit”. Comisia pentru petiţii a parlamentului a precizat că a decis să ia în dezbatere petiţia datorită numărului mare de semnături, dar a subliniat că nu va sprijini convocarea unui nou referendum. ”Dezbaterea le va permite membrilor parlamentului să prezinte un spectru larg de opinii în numele alegătorilor lor. La finalul dezbaterii, un ministru din guvern va răspunde problemelor ridicate”, se arată în comunicatul comisiei. Acesta subliniază că ”o dezbatere în parlament nu are puterea de a modifica legea şi nu se va încheia cu o decizie a Camerei Comunelor cu privire la organizarea sau nu a unui al doilea referendum”.
Parlamentul britanic are obligaţia de a lua în discuţie orice petiţie care întruneşte peste 100.000 de semnături. – PROMPT MEDIA
foto:economica.net