Acasă Politic Elveția: Senatorul Badea, la OIM

Elveția: Senatorul Badea, la OIM

DISTRIBUIȚI

 Viorel Badea145014 – 04072016  –  Senatorul Viorel Badea, raportor al APCE privind drepturile lucrătoarelor casnice care provin din Europa de Est, a avut, la Geneva, o serie de întrevederi, în pregătirea proiectului său de raport, cu reprezentanţi ai Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), cu experienţă relevantă în domeniul muncii domestice. În cadrul discuţiilor purtate cu experţii OIM, raportorul român a relevat importanţa întreprinderii unor acţiuni cât mai ferme din partea decidenţilor politici, în vederea îmbunătăţirii situaţiei lucrătorilor casnici, care ajung uneori în ipostaze vulnerabile din cauza nerespectării unor standarde minime în materia dreptului muncii.

”Durata excesivă a timpului de muncă, îndeplinirea unui număr mai mare de sarcini decât cel stabilit în baza contractului individual de muncă, necunoaşterea sau cunoaşterea insuficientă a drepturilor de care dispun, neplata de către angajator a contribuţiilor sociale ş.a. sunt aspecte care atestă din păcate statutul precar al lucrătoarelor casnice pe piaţa muncii”, a precizat senatorul Badea. Potrivit raportorului, munca domestică, uneori invizibilă, la nivelul societăţii, contribuie în mod semnificativ, în statul de reşedinţă, la o mai bună participare a femeilor pe piaţa muncii.

La rândul lor, experţii OIM au salutat iniţiativa raportorului român de a aborda acest subiect delicat, rezoluţia APCE putând reprezenta un sprijin în direcţia ratificării de un număr cât mai mare de state a Convenţiei OIM nr. 189 privind munca domestică.

În cadrul discuţiilor s-au degajat o serie de provocări care trebuie surmontate pentru a transforma munca domestică într-o activitate laborală decentă, precum accelerarea tranziţiei de la munca informală la cea formală – prin măsurile fiscale ale statului de reşedinţă în favoarea familiilor care angajează lucrători casnici -, necesitatea profesionalizării muncii domestice, efectuarea unor controale mai riguroase ale organelor de inspecţia muncii  cu privire la modul în care sunt respectate de către angajator prevederile contractuale etc.

În luna septembrie 2016 va fi organizată, la Paris, la Biroul Consiliului Europei, o audiere în cadrul Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a APCE, la care vor fi invitate organizații neguvernamentale cu activitate relevantă, precum și lucrătoare casnice care au fost victime ale abuzurilor angajatorilor. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.