Acasă Sud-Est Constanta Constanța: ”Rechinii Albi” au plecat din nou în Afganistan

Constanța: ”Rechinii Albi” au plecat din nou în Afganistan

DISTRIBUIȚI
Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței ”Rechinii Albi”

 – 145378 – 25072016 –  Şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, a participat luni dimineața la ceremonia de plecare în misiune, în Teatrul de Operaţii din Afganistan, a Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței ”Rechinii Albi”, în Piața Ovidiu din Constanța.După ce au parcurs un program de patru luni de pregătire, militarii sunt gata să acţioneze în cadrul misiunii NATO ”Resolute Support”, pentru asigurarea protecţiei bazei militare din Kandahar şi pentru consilierea forţelor de securitate afgane.

Batalionul 341 Infanterie este o unitate de elită a Armatei României și a executat până în prezent următoarele misiuni externe: ”ROFND VIII-X” (2004-2005) în Kosovo, ”IRAQI FREEDOM” (2008-2009) în Irak și ISAF (2006, 2011) în Afganistan.

Ca semn al recunoașterii valorii profesionale, dar și ca o provocare, începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie ”Constanța” a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul inițiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de militari din alte șase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei și Turcia.

Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, drapelul de luptă al Batalionului 341 Infanterie „Constanța” este decorat cu următoarele distincții și medalii: „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”, „Emblema de Onoare a Statului Major General” și medalia „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemn de război”. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.