145037 – 05072016 – Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a organizat marți, 5 iulie, o grevă cu întreruperea programului de lucru timp de o oră, în semn de protest faţă de politicile salariale inechitabile în ceea ce priveşte salarizarea şi drepturile salariaţilor din administraţia publică locală din România, în comparaţie cu cei din administraţia centrală. Protestul a fost susţinut de aproximativ 30.000 de membri de sindicat de pe întreg teritoriul ţării.
Ȋn cazul în care, după acest protest, revendicările nu vor fi soluţionate în mod favorabil, FNSA va organiza la 12 iulie grevă cu întreruperea programului pe durata întregii zile și începând cu 19 iulie grevă generală pe termen nelimitat. – PROMPT MEDIA