Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Partidele politice și ONG-urile, obligate să furnizeze informaţii de interes public

București: Partidele politice și ONG-urile, obligate să furnizeze informaţii de interes public

DISTRIBUIȚI

informatii 145209 – 14072016 –  Operatorii care asigură servicii de utilitate publică, dar şi partidele politice, federaţiile sportive şi organizaţiile neguvernamentale care primesc finanţare de la buget se vor adăuga instituţiilor şi entităţilor obligate să se supună normelor de transparenţă şi să răspundă solicitărilor venite de la cetăţeni sau mass-media.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public a fost respinsă în octombrie 2015 de senatori, dar a primit votul decisiv al Camerei Deputaţilor (forul decizional) la începutul lunii iunie, informează avocatnet.ro. Proiectul de act normativ a fost promulgat prin decret prezidenţial și va fi aplicat după publicarea în Monitorul Oficial.

Concret, entităţile menţionate vor trebui să prezinte public, printre altele, documentele care le reglementează organizarea şi funcţionarea, detalii despre persoanele din conducere, dar şi informaţiile legate de buget sau modul în care au fost cheltuiţi banii publici.

În plus, iniţiativa legislativă include pe lista instituţiilor obligate să ofere cetăţenilor informaţii de interes public şi operatorii sau operatorii regionali, adică acele companii, inclusiv private, care prestează servicii de utilitate publică, precum alimentarea cu apă, producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termică, salubrizarea, iluminatul public sau transportul public local.

Prin urmare, obligaţia de acces la informaţii considerate de interes public va trebui respectată nu doar de companiile la care statul este acţionar majoritar sau unic, ci şi de firmele private care prestează servicii de utilităţi publice, cu argumentul că primesc bani din buget.

Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public: actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice; structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet; sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil; programele şi strategiile proprii; lista cuprinzând documentele de interes public; lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii; modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.

Totodată, instituţiile au obligaţia de a redacta anual un buletin informativ care va cuprinde aceste informaţii, iar un raport periodic de activitate va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.