Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Noutăți privind actele de stare civilă și obținerea actelor de identitate

București: Noutăți privind actele de stare civilă și obținerea actelor de identitate

DISTRIBUIȚI

ci145010 – 04072016  –  Prin Ordonanța de urgență nr.33/2016 publicată în Monitorul Oficial, au fost stabilite mecanisme mai simple şi mai clare pentru întocmirea actului de naștere pentru copiii ale căror mame nu dețin un act de identitate sau nu au deținut niciodată un certificat de naștere și nu își pot dovedi identitatea.

Ca regulă generală, demersurile pentru înregistrarea nașterii copilului trebuie finalizate în termen de 30 de zile de la naștere (comparativ cu 15 zile cât este în prezent), iar în caz de depășire a acestui termen, procedura se va realiza pe cale administrativă, eliminându-se procedura de înregistrare tardivă a nașterii pe cale judecătorească, ce presupunea o succesiune de activități de durată.

Astfel, înregistrarea nașterii se va face cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale și cu avizul prealabil al serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor sau, după caz, al municipiului București. În vederea înregistrării nașterii se vor efectua, după caz, o serie de activități de către autoritățile statului (verificări în registrele de stare civilă, în evidențele cazierului judiciar și în evidențele operative, luarea unor declarații etc.).

Un alt element de noutate constă în faptul că expertiza medico-legală care era obligatorie până acum în situația înregistrării tardive a nașterii este solicitată numai dacă nu există un certificat medical constatator al nașterii.

Actul normativ publicat în Monitorul Oficial reglementează atât situația nou-născuților, cât și a copiilor mai mari și a adulţilor a căror naştere nu a fost înregistrată în registrele de stare civilă.

În ceea ce privește copiii instituţionalizaţi se vor elibera acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reședința la adresa instituției sau a centrului unde sunt instituţionalizaţi.

De asemenea, persoanele care sunt internate într-o unitate sanitară pot solicita eliberarea unui nou act de identitate serviciului public comunitar de evidență a persoanelor pe raza căruia se află instituția sanitară.

Ordonanța de urgență a fost aprobată în ședința de Guvern din 28 iunie a.c. și face parte din seria de măsuri propuse de Executiv și implementate de Ministerul Afacerilor Interne pentru debirocratizarea și simplificarea procedurilor administrative. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.