145119 – 08072016 – La propunerea ministrului Muncii, Premierul Dacian Cioloș l-a numit secretar de Stat la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilități pe Mihai Tomescu, care a ocupat până în prezent funcția de consilier personal în domeniul dizabilității la Cancelaria Primului Ministru.
Mihai Tomescu are 32 de ani si o experiență notabilă în ceea ce privește politicile publice și administrația publică. Absolvent a două facultăți, Facultatea de Drept și Facultatea de Psihologie, dintre care una ca șef de promoție, Mihai Tomescu și-a continuat studiile de lungă durată la Universitatea Erasmus din Rotterdam, în cadrul Institutului For Housing and Urban Development Studies cu un program de masterat dedicat tinerilor profesioniști. Mihai Tomescu este în prezent doctorand al Universității din București, Facultatea de Sociologie, concentrându-și eforturile de cercetare pe domenii precum: incluziunea socială, proprietatea bunurilor comune și comunitățile dezavantajate.
Dincolo de latura educațională și profesională, Mihai Tomescu este un activist pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, iar în ultimul timp a facut importante demersuri pentru creșterea angajabilității acestei categorii, susținerea incluziunii sociale și a procesului de dezinstituționalizare.
Ca președinte al ANPD, principala sa provocare va fi redefinirea rolului instituției și poziționarea acesteia ca vector de coagulare a intereselor persoanelor cu dizabilități și de transpunere a acestora la nivelul politicilor sectoriale ale ministerelor de linie (Transport, Educație, Sănătate).
Ministrul Muncii Dragos Pîslaru a declarat: “Sunt încrezător în capacitatea noului președinte de a redefini rolul și abordarea de lucru a instituției cu competențe în domeniul dizabilității prin asumarea unei noi viziuni a Autorității pentru Persoanele cu Dizabilități, viziune axată pe intensificarea eforturilor de colaborare cu autoritățile centrale responsabile de politicile sectoriale, dinamizarea activităților gestionate de instituție, dar și o mai bună aplecare asupra îmbunătățirii calității vieții persoanelor cu dizabilități.” – PROMPT MEDIA