Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Marele Beligan s-a dus să joace printre stele

București: Marele Beligan s-a dus să joace printre stele

DISTRIBUIȚI

radu_beligan 145299 – 20072016 –  Actorul Radu Beligan s-a stins din viață, la vârsta de 97 de ani, la Spitalul Elias din Capitală. Potrivit directorului medical al unităţii sanitare, dr. Dana Safta, maestrul Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, a fost internat în Spitalul de Urgenţă Elias vineri, la ora 13.00, în secţia de Terapie Intensivă, în stare de degradare biologică progresivă, în contextul vârstei. Pe perioada internării, a beneficiat de monitorizare strictă a funcţiilor vitale şi a confortului fizic şi psihic adecvate. A decedat miercuri, la ora 13.00, în urma unui stop cardio-respirator ireversibil.

Radu Beligan, născut la 14 decembrie 1918, La Gălbeni – Bacău, maestru al teatrului românesc, a cărui longevitate artistică a fost recunoscută şi de reprezentanţii Guinness World Records, a fost unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai scenei teatrale naţionale, ocupând, de asemenea, funcţiile de director al Teatrului de Comedie, între anii 1961 şi 1969, şi al Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), între anii 1969 şi 1990. Cel mai longeviv actor al scenei românești, Radu Beligan a fost unul dintre cei mai mari actori de film, teatru şi televiziune din România, cu o carieră care se întinde pe parcursul a aproape 80 de ani, cu peste o sută de roluri în teatru, cinematografie și televiziune.

Discipol al actriţei Lucia Sturdza Bulandra şi al scriitorului Eugen Ionescu, Radu Beligan a interpretat de-a lungul anilor personaje memorabile create de dramaturgi români şi străini, având un repertoriu complex, deopotrivă clasic şi modern. A interpretat roluri celebre, în mari capodopere ale dramaturgiei române şi universale, piese semnate, printre alţii, de Ion Luca Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Camil Petrescu, Tudor Muşatescu, Mihail Sebastian, William Shakespeare, Carlo Goldoni, Nicolai Vasilievici Gogol, Anton Cehov, George Bernard Shaw, Maxim Gorki, Albert Camus, Eugen Ionescu sau Jean Anouilh. El este cunoscut și în calitate de regizor al unor spectacole precum „Egoistul” de Jean Anouilh, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, „Doctor fără voie” de J. B. P. Molière, „Străini în noapte” de Eric Assous.

 A fost membru de onoare al Academiei Române din 2004. În data de 27 martie 2011 a primit o stea pe Walk of Fame București. Pe 15 decembrie 2013 a fost inclus in Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru.

Radu Beligan a fost în perioada 1969 – 1989 membru al Comitetului Central (CC) al Partidului Comunist Român și deputat al Marii Adunări Naționale între anii 1961 – 1975. –  PROMPT MEDIA

foto:bzi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.