145460 – 29072016 – Vicepreședintele BNR, Bogdan Oteanu, fost președinte al Camerei Deputaților, este urmărit penal și a fost reținut de DNA pentru trafic de influență.
Procurori susțin că au ”date și probe” cu care pot demonstra că ”în perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, anunță DNA care precizează că vicepreședintelui BNR i s-au adus la cunoștință învinuirile.
Astăzi (29 iulie 2016- nr.r), Bogdan Olteanu va fi prezentat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. – PROMPT MEDIA