Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: Discuții despre consolidarea relațiilor româno – iraniene

București: Discuții despre consolidarea relațiilor româno – iraniene

DISTRIBUIȚI

 145162 – 12072016 –  Senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, a avut o întrevedere, luni, 11 iulie a.c., cu Majid Takht Ravanchi, ministrul adjunct al Afacerilor Externe pentru Europa şi America, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al R.I. Iran. Discuţiile au vizat, în principal, stadiul și perspectivele de consolidare a relaţiilor bilaterale dintre România şi R.I. Iran, precum și oportunităţile de afaceri pe care le conferă, atât în plan bilateral, cât și la nivelul Uniunii Europene, ridicarea sancţiunilor economice impuse Iranului de către comunitatea internaţională.
Astfel, a fost subliniat faptul că România şi R.I. Iran doresc să-şi relanseze legăturile tradiţionale de cooperare economică, fiind menționate, în acest sens, domenii precum: energia, industria petrolieră, tehnologia informaţiei, agricultură, etc.

În continuarea discuțiilor au fost trecute în revistă teme de actualitate privind situația la nivel regional și internațional, precum: problematica refugiaților, de interes deosebit atât pentru Uniunea Europeană cât și pentru Iran, combaterea terorismului, respectiv ultimele evoluții în Orientul Mijlociu, cu accent asupra conflictului din Siria și perspectivele de soluționare a acestuia, precum şi asupra situaţiei dramatice a comunităţii creştine din Siria, cu referire în special la comunitatea românească. A fost menționată, de asemenea, importanța continuării dialogului dintre Uniunea Europeană și Republica Islamică Iran pe tema drepturilor omului, cu referire specială la pedeapsa capitală. Cei doi interlocutori au subliniat necesitatea consolidării relaţiilor bilaterale în plan parlamentar, un rol deosebit în acest sens având dialogul la nivelul Comisiilor pentru politică externă și al celor două Grupuri parlamentare de prietenie.

La finalul întrevederii, a fost discutată perspectiva realizării unui schimb de vizite, fiind înmânată, de către partea iraniană, invitaţia adresată de Ali Larijani, preşedintele Parlamentului iranian, lui Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului României, de a efectua o vizită oficială la Teheran.

Adjunctul ministrului de Externe Iranian efectuează în zilele de 11 și 12 iulie  o vizită în România având consultări politice la Ministerul Afacerilor Externe şi primiri la mai multe ministere ale Guvernului României. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.