145058 – 06072016 – La Forumul desfăşurat pe tema Administraţiei Publice Locale, ministrul Dezvoltării, Vasile Dîncu, a prezentat Strategia de Dezvoltare Teritorială a României (SDTR), punând accentul pe nevoia creării mecanismelor de descentralizare a puterii şi a resurselor, astfel încât acestea să fie distribuite în funcţie de nevoile reale de investiţii, identificate în urma unor cercetări aplicate: ”Există deficienţe pe care nu le-am putut rezolva în cele 8 – 9 luni de guvernare – ca, de exemplu, accelerarea unei proceduri legate de zonele metropolitane. De multe ori dumneavoastră, primarii, spuneţi că sunteţi prea mici pentru proiecte mari, dar cu ajutorul Guvernului se pot găsi resurse şi pentru proiectele mari. Vrem să facem cooperare descentralizată, schimb de reţete de succes, pentru că de multe ori administraţia locală e mai creativă decât administraţia centrală, iar noi vrem să premiem proiectele dvs. de succes. Vrem să luam în calcul planurile de acţiune locală, atunci când facem strategiile naţionale. Am preluat deja foarte multe experienţe şi observaţii din teritoriu”, a spus Dîncu.
Printre ţintele Strategiei pentru orizontul 2035 – prezentate de Mihaela Vrabete, secretar de Stat în MDRAP, se numără dotarea tuturor localităţilor cu infrastructură tehnico-edilitară, crearea unui hub portuar de importanţă internaţională şi a 6 poli de excelenţă rurală în fiecare judeţ, înfiinţarea a 7 spitale regionale şi 8 poli tehnologici dezvoltaţi (în principalele centre universitare şi CDI – Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Timişoara).
MDRAP doreşte să înfiinţeze 9 parcuri industriale şi ştiinţifice dezvoltate şi să propună construirea unei noi hidrocentrale pe Dunăre, a 12 centuri ocolitoare pentru oraşe reşedinţă de judeţ, a unei platforme intermodale dezvoltate.
Nu în ultimul rând s-a luat în calcul construirea a 14 staţiuni balneare incluse în circuitele turistice internaţionale, a 15 sisteme urbane create la nivel naţional, a 16 situri industriale reabilitate şi renovarea sau regenerarea unor centre istorice.
Alte obiective privesc realizarea unei infrastructuri dezvoltate pentru reciclarea deşeurilor, a unei reţele de staţiuni/localtăţi turistice dezvoltate, includerea a 20 de parcuri naturale incluse în reţeaua turistică internaţională, constituirea a cel puţin 4 zone metropolitane competitive la nivel european, dar şi transformarea Capitalei într-un pol competitiv la nivel european.
Prezentările în plen au continuat cu ateliere de lucru în care reprezentanţii MDRAP şi ai altor ministere au discutat cu invitaţii despre dezvoltare economică şi strategii naţionale în sprijinul autorităţilor locale, finanţări prin fonduri europene şi de la bugetul de stat pentru dezvoltare locală şi regională, cadastru, amenajarea teritoriului, urbanism şi dezvoltare durabilă, direcţii strategice în agricultură şi dezvoltare rurală.
Forumul a continuat cu dezbateri pe temele Transparenţa şi managementul funcţiei publice în administraţia publică locală, Descentralizare şi autonomie locală, Codul Administrativ şi Codul de Procedură Administrativă. – PROMPT MEDIA
foto:facebook