145074 – 06072016 – Guvernul a hotărât înscrierea imobilului ”Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război mondial” de pe Masivul Caraiman în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, pentru darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi actualizarea anexei nr. 4 la HG nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. După preluare, imobilul se va reabilita din fonduri de la bugetul de stat sau prin atragerea de fonduri structurale pentru aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la Marea Unire.
Monumentul Eroilor necesită lucrări de reabilitare, acestea fiind estimate de comisia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii, la suma de 6 milioane de lei. Primăria Buşteni a transmis o scrisoare de intenţie Ministerului Apărării Naţionale pentru identificarea unor soluţii de finanţare la nivelul instituţiei militare pentru restaurarea monumentului.
Având în vedere importanţa deosebită a monumentului şi participarea în cadrul Programului Naţional “România 100” pentru aniversarea, la 1 decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului naţional unitar român, a fost identificată ca soluție finanțarea lucrărilor de reabilitare de la bugetul anual aprobat MApN. – PROMPT MEDIA