Acasă Bucuresti-Ilfov Bucuresti București: CCR a decis că aleșii locali nu sunt mai presus de...

București: CCR a decis că aleșii locali nu sunt mai presus de lege

DISTRIBUIȚI

alesi-localiParlamentul nu mai ascultă de nimeni – 145298 – 20072016 –  Curtea Constituţională a decis că Legea pensiilor pentru aleşii locali este neconstituţională, dând astfel câştig de cauză, pentru a doua oară, Guvernului. Este pentru a doua oară când, la sesizarea Guvernului, Curtea Constituţională a României decide că legea pensiilor pentru aleşii locali contravine Legii fundamentale.

”Am admis sesizarea Guvernului, plecând de la premisa că, după reexaminare, Parlamentul nu a urmat de la început calea ar fi trebuit, pentru că noi declarasem în întregime legea neconstituţională, deci trebuiau parcurse de la început fazele parlamentare”, a spus preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu. El a precizat că Parlamentul nu a respectat nici alte decizii ale Curţii, precum definirea statutului juridic al acestei indemnizaţii, care este confundată în text cu pensia. Dorneanu a spus şi că judecătorii CCR au decis că menţiunile cu privire la sursa de finanţare a proiectului nu sunt suficiente. Decizia a fost luată în unanimitate.

În februarie, Guvernul sesizase CCR în legătură cu legea. Judecătorii au spus atunci actul normativ, aşa cum a fost ea adoptat de Parlament în prima versiune, nu îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate, instituie o inegalitate de tratament nepermisă în cadrul aleşilor locali şi are o sursă de finanţare incertă.

Parlamentul nu a ţinut cont însă de toate observaţiile CCR, iar Senatul a adoptat legea care prevede că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie lunară pentru limita de vârstă.

Senatul, care este for decizional, a adoptat în luna iunie 2016 proiectul de lege prin care aleşii locali care au cel puţin un mandat dus la capăt beneficiază de pensii speciale. Finanțarea se va face de la bugetele locale. Legea a fost votată de către plen fără dezbateri pe marginea ei și urmează să ajungă pe masa preşedintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.