145210 – 14072016 – Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie a.c. a operatorilor economici se aplică companiilor care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 de lei.
Potrivit Ministerului de Finanţe, sistemul de raportare contabilă la 30 iunie a operatorilor economici se aplică şi societăţilor cărora le sunt aplicabile reglementările contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, atât societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată şi care, de asemenea, în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei. Prevederile OMFP nr. 916/2016 se aplică inclusiv operatorilor economici al căror exerciţiu financiar este diferit de anul calendaristic. Nu întocmesc raportări contabile la 30 iunie operatorii economici care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării până la această dată, care s-au aflat în inactivitate temporară pe tot parcursul semestrului I al anului 2016, care s-au înfiinţat în cursul anului 2016, precum şi companiile care se află în curs de lichidare.
Raportările contabile la 30 iunie se depun până cel târziu 16 august 2016, inclusiv, la unităţile teritoriale ale MFP, în format hârtie şi în format electronic sau numai în format electronic pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă. Companiile pot depune raportările contabile la registratura unităţilor teritoriale ale MFP sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, pe suport magnetic, împreună cu raportările contabile listate cu ajutorul programului se asistenţă elaborat de MFP, semnate, potrivit legii.
Cei care nu depun raportările contabile la 30 iunie până la data de 16 august 2016, inclusiv, vor fi sancţionaţi contravenţional, cu amenzi ce pot ajunge până la 4.500 lei. Prezentarea eronată a situaţiilor financiare (care conţin date eronate sau necorelate, inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare) se sancţionează cu amenzi de la 200 lei la 1.000 lei. – PROMPT MEDIA