Acasă Uncategorized București: Amărăciunea Gabrielei Firea

București: Amărăciunea Gabrielei Firea

DISTRIBUIȚI

 – 145456 – 28072016 – Parchetul General a infirmat soluția de trimitere în judecată a fostului președinte Traian Băsescu, în dosarul în care este acuzat că ar fi șantajat-o pe Gabriela Firea.

Avocatul Gabrielei Firea, Lucian Bolcaș, susține că această imunitate perpetuă a fostului președinte folosește cuiva și tocmai de aceea este protejat. ”Nu pot să mă pronunț până ce nu citesc cele 10 pagini venite de la Parchetul General. Eu nu contest dreptul procurorului general de a da o astfel de soluție, însă, din ce am văzut până în acest moment, este extraordinar de subțire argumentată. Vom studia cu mare atenție și apoi vom vedea. Problema este că această imunitate perpetuă a lui Traian Băsescu este promovată de cineva. Protecția de care acesta se bucură folosește cuiva și sunt absolut convins că Traian Băsescu are dosare mult mai importante care sunt ținute la sertar. În acest dosar, doamna Gabriela Firea a dorit să apere imaginea Parlamentului, după ce un senator al României a fost amenințat direct de președintele țării. În 2007, Traian Băsescu spunea că 322 de parlamentari ar trebui aruncați peste balustradă, acum, doamna Firea a decis să apere imaginea Parlamentului și a unui senator al României”, a declarat Lucian Bolcaș, pentru stiripesurse.ro.

firea-basescuFirea, la rându-i, susține că soluția dată de Parchetul General, prin care se infirmă soluția de trimitere în judecată a fostului președinte Traian Băsescu îi provoacă doar amărăciune și întristare. Firea a explicat că nu a primit nicio decizie oficială cu soluția, dar acum vede că s-a infirmat ceva ce ea nici nu primise. ”Noi nu știm care e soluția. Nici mie, nici avocatului nu ni s-a comunicat soluția. Deci aveam o soluție, dar noi nu știam. În ce sens s-a constatat lipsa unei anchete efective? După ce am depus plângerea am fost de multe ori la Parchet, domnul Bolcaș a fost și dumnealui, am fost chiar interogată de avocații domnului Băsescu, vreo 3 ore, deși nu eram obligată să fac acest lucru, dar am zis să nu se spună cumva că obstrucționez justiția. Am o amărăciune personală de această dată. Faptul că după 2 ani de zile nu s-a clarificat într-o formă sau alta, au avut mai mult de doi ani de zile la dispoziție să dea o soluție, asta mă mâhnește. Credeți că după doi ani de zile mai interesează pe cineva? Mai stăm acum încă doi ani de zile și credeți că după patru ani de zile va mai interesa pe cineva? Sunt întristată și am o amărăciune după această soluție. Vă spun sincer că mă așteptam să avem o altă soluție dată mai în proximitatea faptelor. Nu pot să vă spun acum ce voi face. Am învățat să mă cenzurez în anumite momente. Mă voi consulta cu domnul avocat, cu familia și voi vedea”, a declarat Gabriela Firea, la Adevărul Live. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.