Acasă Externe București: 443 de persoane au solicitat protecție internațională în România în primul...

București: 443 de persoane au solicitat protecție internațională în România în primul semestru al acestui an

DISTRIBUIȚI
foto Arhivă

 – 145379 – 25072016 – Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a înregistrat, în primul semestru al acestui an, 443 de cereri de azil, cu aproximativ 40% mai puţine faţă de semestrul I al anul 2015, când au fost depuse şi înregistrate 744 de cereri de azil. Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Siria – 154 reprezentând aproximativ 35% din total, Irak – 69, Pakistan – 33, Afganistan – 21.

cerere de azilDe asemenea, au fost soluţionate, 430 de cereri de protecție internațională, în etapa administrativă, și a fost acordată o formă de protecție în 226 de cazuri, dintre care 132 persoane primind statut de refugiat şi 94 protecţie subsidiară,  totalizând o rată de aprobare de aproximativ 53%.

În vederea punerii în aplicare a deciziilor Uniunii Europene de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecţiei internaţionale, au fost transferate din Italia și Grecia în România un număr de 68 de persoane (familii însoțite de copii minori și tineri) aflate în nevoie de protecție internațională pe teritoriul celor două state membre.

Persoanele au ajuns în țara noastră în baza unor decizii de acceptare a relocării în România, după efectuarea unor analize specifice şi a verificărilor de securitate necesare.

Pe parcursul primului semestru,148 de străini cu o formă de protecţie au beneficiat de programe de integrare, participând activ la sesiunile de consiliere socială, psihologică, orientare și acomodare culturală sau cursuri de limbă română. –  PROMPT MEDIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.